Cioroianu, despre ultimele evenimente din Familia Regală: Sper să nu vă surprindă dacă o să mai apară pretendenți

Cioroianu, despre ultimele evenimente din Familia Regală: Sper să nu vă surprindă dacă o să mai apară pretendenți

Ambasadorul Adrian Cioroianu, delegat permanent al României pe lângă UNESCO, consideră că ultimele evenimente din Familia Regală sunt legate de deteriorarea stării de sănătate a Regelui Mihai și afirmă că n-ar fi nimic surprinzător în apariția unor "pretendenți" care s-ar putea declara urmași legitimi ai fostului suveran.

"Părerea mea că e un proces mai complicat cel aflat în derulare în momentul ăsta. Evident că tot ce se întâmplă are legătură cu starea de sănătate a Regelui Mihai sau dacă vreți cu deteriorarea stării de sănătate. Sper să nu vă surprindă: o să mai apară pretendenți. Repet, ca să fiu bine înțeles de toată lumea: sper să nu vă surprindă dacă o să mai apară pretendenți. Nu neapărat trăind în România. Unii dintre ei trăind în afară și care se vor prezenta ca fiind parte din Familia Regală, eventual copiii necunoscuți ai Regelui Mihai ș.a.m.d.", a spus Cioroianu la lansarea cărții "Margareta a României. O Principesă în serviciul țării regăsite", la standul Curtea Veche Publishing de la Gaudeamus.

Istoricul spune că aceasta "este o poveste care se întâmplă de fiecare dată într-un astfel de moment".

"Ca profesor de istorie vă spun că este o poveste care se întâmplă de fiecare dată (...) într-o țară democratică, într-o Casă Regală. Copii din flori, copii care se pretind a fi din flori, femei care au trăit sau n-au trăit cu un personaj anume. Astea sunt parte din peisajul obișnuit al oricărei povești legate de o Casă Regală. Ce se întâmplă la noi în momentul de față este parte dintr-un fenomen mult mai larg al poveștii de ansamblu al Caselor Regale din toată lumea, acolo unde există. (...) O să mai vedem astfel de oameni care o să spună: 'Îmi pare rău, eu sunt copilul Regelui Mihai și am aflat alaltăieri și vreau o analiză de ADN cu părul meu să fie comparat cu al Regelui Mihai", a adăugat Cioroianu.

El consideră că, "pe de altă parte, aceste probleme s-ar putea gestiona într-o manieră ceva mai discretă".

"Nu pot să neg că și noi am fost șocați de amploarea pe care-au luat-o anumite mărturisiri de familie sau, eu știu, schimburi epistolare care, nu știu, sincer să fiu, nu știu dacă deservesc imaginea, legenda, discursul istoric sau pur și simplu imaginea pe care românii o au despre aceste personaje", a mai spus Adrian Cioroianu.

Cartea, scrisă de Adrian Cioroianu și ilustrată de artista Yanna Zosmer, a fost lansată în absența principesei Margareta.

Vorbind despre Familia Regală a României, Adrian Cioroianu a afirmat că aceasta "ne-a influențat istoria într-o manieră pozitivă".

"Și când spun pozitivă mă gândesc de la Carol Întâiul, până la Carol al II-lea (...). Și atenție, nu v-aș invita neapărat să-l judecați neapărat din prisma legendelor care există despre el. Până una alta, dintre toți conducătorii pe care România i-a avut în ultimii 150 de ani, Carol al II-lea este poate cel care a dat cei mai mulți bani pentru cultură, pentru viața intelectuală. E un lucru de meditat aici. (...) Ce-ar fi fost Grigore Antipa fără Carol Întâiul sau fără Ferdinand sau fără Carol al II-lea, care Carol al II-lea l-a sprijinit și material și logistic și moral în a fi unul din marii savanți ai României și unul dintre deschizătorii de drumuri în privința modernizării Deltei Dunării, a transportului pe Dunăre", a încheiat istoricul.

Colecția "Regii și Reginele noastre", proiect inițiat de Curtea Veche Publishing, prezintă pe înțelesul copiilor și tinerilor destinele regilor și reginelor României într-o colecție frumos ilustrată. Au mai apărut volumele "Carol I. Primul și cel mai mare Rege al românilor", "Maria a României. Regina care a iubit viața și patria" și "Mihai I al României. Un rege cu onoare, loialitate și credință".

Următoarele volume vor fi dedicate Reginei Elena și Regelui Ferdinand.

AGERPRES/(A — autor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu)

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Vai, a luat pisi COVID și-i pute la minister! „Avem un pişat de spirt pe etaj“

2 Ilie Bolojan dă afară jumătate din angajaţii Consiliului Judeţean Bihor. Unii nici nu aveau loc prin birouri

3 Proștii votează, cefele groase din Servicii încasează / Fiul unui general STS ajuns liberal, contracte grase cu…

4 Să rămână scris / Trump va câștiga mai categoric decât în 2016!

5 Din culisele cluburilor de noapte. Aceleași tehnici se folosesc și-n România