"Cel ce se consideră pe sine demn de lucruri mari fără să fie, este un vanitos. Dar nu oricine se crede demn de lucruri care-i depăşesc capacitatea este vanitos. Pe de altă parte, cine se consideră demn de lucruri inferioare celor de care e capabil trădeză un suflet umil. El se subestimează totdeauna, indiferent dacă este demn de lucruri mari, mediocre sau mici; şi cel mai pregnant apare această trăsătură când este capabil de lucruri mari: cum le-ar mai putea înfăptui, dacă nu ar fi demn de ele? Omul cu grandoare sufletească se află deci pe culmea cea mai înaltă în ce priveşte măreţia, dar în raport cu ceea ce se cuvine el reprezintă conduita justă; căci el se apreciază pe sine la reala sa valoare, pe când ceilalţi se autoapreciază prea mult sau prea puţin." - Aristotel, "Etica nicomahică" (pp. 91, Editura IRI, Bucureşti, 1998)

Distribuie Distribuie Comentarii