Ciucă, despre pensiile din justiţie: Trebuie corecții astfel încât să nu mai fie mai mari decât salariile

Premierul României a transmis, referitor la pensiile magistraților, că vor fi făcute corecții astfel încât acestea să nu mai depășească salariile. Nicolae Ciucă a menționat că pensiile militare vor rămâne ca în actuala structură.

Premierul României a explicat ce schimbări va aduce reforma pensiilor pentru magistrati. Foto:gov.ro

Premierul României a explicat ce schimbări va aduce reforma pensiilor pentru magistrati. Foto:gov.ro

"Ieri, la Ministerul Apărării, la învestirea domnului ministru, am simţit nevoia să comunic cu militarii prezenţi în sală pentru că au nevoie de acest mesaj. Toate aceste zvonuri se duc şi produc o serie întreagă de atitudini şi decizii care nu sunt potrivite cu realitatea şi am vrut să le combatem. E o decizie politică în conformitate cu contextul actual si sunt argumente nu numai ale noastre, inclusiv ale studului Băncii Mondiale, prin care păstrează pensiile militare în actuala structură. Acelaşi lucru trebuie spus şi pentru personalul din Ministerul Justiţiei. E clar că trebuie să ne asumam ca prin această ordonanţă să producem acele corecţii de disciplină financiară astfel încât pensiile să nu mai fie mai mari decat salariile, iar inclusiv partea de criteriu de vârstă, care a produs o anumită temere în sistem, este una care se produce într-o abordare graduală, fără să existe o decizie abruptă în acest sens. Ca atare , fiecare dintre noi, când ajungem la o anumita vărstă, indiferent unde ne desfăşurăm activitatea, ajungem la un anumit nivel de întelepciune profesională şi atunci avem această datorie, cel puţin de conştiinţă personală, să dăm înapoi unui sistem care ne-a format minimum de cunoştinte profesionale", a declarat Nicolae Ciucă, aflat la Petreşti, într-o vizită la fabrica IVECO, alături de liderul PSD, Nicolae Ciucă.

Şi preşedintele PSD a afirmat că pensiile militarilor nu sunt speciale.

"Pensiile militarilor nu sunt pensii de serviciu niciunde în lume, sunt pensii ocupationale", a spus Ciolacu.

Viziunile PSD şi PNL privind creşterea pensiilor

Tema creşterii pensiilor, în contextul demarării lucrărilor la proiectul de buget pe anul 2023, este abordată diferit de cele două mari partide din coaliţie. În timp ce PSD susţine că procentul de mărire a pensiilor poate fi stabilit după ce se ia o decizie privind măsurile legate de preţurile la energie, PNL consideră că cele două nu sunt conectate. 

"Pe analizele pe care le avem nu sunt conectate măsurile pe energie cu cele care vizează pensiile si salariul minim, pentru fiecare dintre ele perspectiva pe care se construieşte bugetul asigură sumele necesare", a afirmat Ciucă.

"Trebuie să venim cu un preţ sustenabil şi previzibil, pe urmă vom putea construi exact bugetul de stat pe anul viitor", a spus Marcel Ciolacu, care a punctat că este "incorect să măreşti o pensie de 18.000 de lei cu 2.700 de lei şi pensie de până în 2.000 de lei cu foarte puţin, chiar dacă e acelaşi procent".


populare
astăzi

1 Uite o informație interesantă...

2 S-a întors cheița la PSD? / „Nu ne-am propus noi să-l schimbăm pe Bolojan”

3 Primar PSD prins de polițisti că fura curent reținut pentru 24 de ore

4 Cutremur la Pentagon în plin război cu Iranul: șeful Armatei SUA, forțat de Pete Hegseth să se retragă imediat din funcție

5 Ce se întâmplă? / Secretarul de Război, Pete Hegseth, a mai concediat doi oficiali de rang înalt ai Armatei SUA, pe lângă șeful Statului Major