Ciucă: Investițiile nete în economia României au crescut cu 8,5% în 2022 față de anul precedent

Premierul Nicolae Ciucă a subliniat că investițiile nete în economie au fost de 150,1 miliarde lei, în creștere cu 8,5% față de anul precedent, potrivit datelor oferite de INS, preconizând că pe termen lung acestea vor contribui la o creștere generalizată a veniturilor. 

FOTO Guvernul României

FOTO Guvernul României

„Investitorii demonstrează încredere în economia românească: în 2022, investițiile nete în economie au fost de 150,1 miliarde lei, în creștere cu 8,5% față de anul precedent, potrivit Institutului Național de Statistică”, a anunțat premierul Nicolae Ciucă într-o postare pe Facebook.

Șeful Executivului român a subliniat totodată că „aceste investiții în dezvoltare vor conserva locurile de muncă ale românilor și vor genera altele noi, iar pe termen lung vor contribui la o creștere generalizată a veniturilor”.

Investițiile nete demonstrează impactul pozitiv pe care l-au avut în economia reală măsurile pe care le-am luat. Alte valori care arată succesul economiei românești în perioada acestei guvernări sunt: creșterea PIB de 4,8% în 2022, investițiile străine directe de 11,3 miliarde euro, absorbția fondurilor europene de 73% și exporturile de 85 miliarde euro”, a mai susținut premierul României. 

Investiţiile în economia naţională din ultimii ani

În 2022, Institutul Naţional de Statistică (INS) anunța că investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat 57,25 miliarde de lei, în primele şase luni ale anului, în scădere cu 0,8% faţă de intervalul similar din 2021. 

Însă, potrivit ultimelor date furnizate de INS, „în anul 2022 investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat 150098,8 milioane lei, în creștere cu 8,5%, comparativ cu anul 2021”. 

De asemenea, conform datelor centralizate de ONRC, numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate în România a crescut, în 2022, cu 25,5%, comparativ cu 2021, la 7.368 de unităţi. 

În anul 2022, totalul investițiilor străine în companiile românești se ridică la peste 50 de miliarde de euro, în top 3 surse de proveniență a investițiilor situându-se Olanda, Germania și Austria.

Cele mai mari investiții au fost făcute anul trecut de Olanda (9,3 mld. euro), Germania (5,4 mld. euro) si Austria (5,3 mld. euro), conform datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului analizate de Casa de Avocatură ONV LAW.

De asemenea, investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat 106,195 miliarde de lei în 2020, în creştere cu 0,1%, comparativ cu anul 2019, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Investiţiile nete reprezintă cheltuielile destinate creării de noi mijloace fixe, dezvoltării, modernizării şi reconstrucţiei celor existente, precum şi valoarea serviciilor legate de transferul de proprietate asupra mijloacelor fixe existente şi al terenurilor preluate cu plată de la alte unităţi sau de la populaţie (taxe notariale, comisioane, cheltuieli de transport, de manipulare etc).


populare
astăzi

1 Un misterios personaj a câștigat de 58 de ori, într-o singură zi, la jocurile de noroc online, 2.000.000 de euro / Statul român n-a mișcat un deget

2 Priviți ce e în enclava spaniolă Ceuta, după ce granița s-a prăbușit! Zeci de mii de africani au invadat zona și ocupă cu forța casele oamenilor. Prem…

3 Cuibul de viespi roșii de la Curtea de Apel București a dat dreptate PSD și a suspendat șase hotărâri luate de Guvernul Bolojan

4 Egipt / Morminte de 5.000 de ani dezvăluie originile tehnicilor de construire a piramidelor

5 Alina Mungiu Pippidi / Statul de drept, sub asaltul celor care l-au promis