Ciucă: Noile generaţii de militari se înclină în faţa eroilor care şi-au dat viaţa pe câmpul de luptă

Ciucă: Noile generaţii de militari se înclină în faţa eroilor care şi-au dat viaţa pe câmpul de luptă

Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, a transmis, sâmbătă, un mesaj cu prilejul sărbătoririi Zilei Armatei Române, în care afirmă că noile generaţii de militari se înclină în faţa tuturor eroilor care şi-au dat viaţa pe câmpul de luptă.

"Ziua Armatei României este, pentru noi, un prilej de aducere aminte a sacrificiului românilor pentru păstrarea fiinţei naţionale, a independenţei şi integrităţii ţării noastre. Este, de asemenea, un prilej de bilanţ al activităţii militarilor noştri şi, totodată, un moment când privim către viitorul instituţiei militare", a precizat Nicolae Ciucă, potrivit unui comunicat transmis de MApN.

Ministrul Ciucă aminteşte, în acest context de sacrificiul militarilor români care au luptat în Al Doilea Război Mondial.

"În cel de-Al Doilea Război Mondial, militarii români au luptat cu vitejie pentru eliberarea teritoriului naţional, ziua de 25 octombrie 1944 devenind un simbol al eliberării de sub ocupaţia străină a oraşului Carei şi a întregii ţări. (...) Sunt deja 76 de ani de la acest eveniment istoric, iar numărul celor care au contribuit la înfăptuirea acestui deziderat naţional, eliberarea ultimei palme de pământ românesc de sub ocupaţia horthystă, scade văzând cu ochii. (...) Onoare şi respect veteranilor noştri! Noile generaţii de militari se înclină astăzi în faţa tuturor eroilor care şi-au dat viaţa pe câmpul de luptă!", a spus ministrul Apărării.

Nicolae Ciucă le urează "La mulţi ani" celor 1.150 de militari români aflaţi în afara graniţelor ţării şi le mulţumeşte pentru efortul lor şi felul în care îndeplinesc misiunile încredinţate.

"Militarii se instruiesc permanent, chiar şi în aceste momente dificile, pentru îndeplinirea misiunii fundamentale a Armatei României, aceea de a apăra suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a ţării. În paralel, programele de înzestrare cu armament şi echipamente performante continuă pentru a putea oferi României capacitatea de a se apăra în faţa tuturor posibilelor ameninţări externe. Ne bazăm, în construcţia apărării noastre, pe apartenenţa la Alianţa Nord-Atlantică şi la Uniunea Europeană, dar şi pe Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii, care este astăzi mai solid ca niciodată. Însă, înainte de toate, avem datoria să ne bazăm pe noi înşine, pe instituţiile sistemului naţional de apărare şi securitate. Vom atinge acest deziderat numai dacă vom dezvolta acele tipuri de forţe şi capabilităţi care să ne permită să ripostăm oricărui posibil agresor" a mai spus Ciucă.

Demnitarul aminteşte că România, în acord cu angajamentele asumate în NATO, găzduieşte deja mai multe structuri de comandă şi control aliate: Unitatea de integrare a forţelor NATO, Brigada Multinaţională Sud-Est, Comandamentul Diviziei Multinaţionale de Sud-Est, iar în scurt timp se va constitui şi Comandamentul Corpului Multinaţional Sud-Est la Sibiu, "o amprentă vizibilă a NATO în România, cu un rol-cheie în asigurarea comenzii şi controlului trupelor aliate în situaţiile în care s-ar impune dislocarea acestor forţe pe teritoriul României".

În fiecare an, la 25 octombrie, este sărbătorită Ziua Armatei României instituită prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Banii City Insurance s-au dus în buzunarele cumnatului lui Adrian Năstase?

2 Un șobolan al Securității care a supraviețuit „democrației”

3 Dragnea va anunța duminică formarea unui nou partid

4 Cine sunt cei doi medici care au creat mitul Ivermectinei ca „leac miraculos” pentru COVID-19

5 Cine sunt animalele care au umplut de sânge un activist de mediu şi doi jurnalişti, într-o pădure din Bucovina