Ciucu (PNL) îi cere Gabrielei Firea să dispună o anchetă privind văruirea monumentelor istorice

Ciucu (PNL) îi cere Gabrielei Firea să dispună o anchetă privind văruirea monumentelor istorice

Consilierul general PNL Ciprian Ciucu îi cere primarului Gabriela Firea să dispună, prin instituția Corpului de control, realizarea unei anchete interne în cadrul PMB pentru a identifica cine a dispus văruirea/ vopsirea a patru monumente istorice, fără avizul Ministerului Culturii.

"Îi cer în mod oficial primarului Gabriela Firea să dispună, prin instituția Corpului de control pe care o are la dispoziție, realizarea unei anchete interne în cadrul Primăriei Municipiului București pentru a identifica nivelul la care s-a luat decizia și cine a dispus văruirea/ vopsirea a patru monumente istorice, fără aviz de la Ministerul Culturii", a scris consilierul general, joi, pe pagina sa de Facebook.

El a adăugat că va depune, în cursul zilei, oficial, această cerere la registratura PMB, solicitându-i primarului general să comunice public rezultatele anchetei.

"Orice intervenție asupra clădirilor monument-istoric se face exclusiv cu autorizație de la Ministerul Culturii, în lipsa unei astfel de autorizații orice intervenție reprezentând infracțiune! De asemenea, trimiterea unor angajați ai Primăriei pentru a curăța degrabă (inclusiv cu șpaclul) vopseaua, fără o evaluare a deteriorărilor făcute și care să găsească soluția tehnică optimă, cu sprijinul specialiștilor, pentru a minimaliza deteriorările, reprezintă, în opinia noastră, o mare greșeală, chiar o continuare a infracțiunii", a menționat Ciucu.

Liberalul a precizat că, în cazul în care nu va fi anunțată demararea imediată a unei anchete interne și nu vor fi publicate rezultatele acesteia, se va adresa organelor abilitate pentru a identifica făptuitorii.

"Deoarece s-au efectuat intervenții asupra a patru monumente istorice de pe Calea Victoriei, aproape concomitent, este foarte puțin probabil ca aceasta să fie o coincidență să fi fost acțiunea unor cetățeni privați. Mai degrabă, această spoială a făcut parte din 'curățenia de Paște', anunțată chiar de doamna primar general, ceea ce ne face să credem că a fost executată de angajați ai Primăriei Capitalei", a opinat el.

Primăria Capitalei a transmis, miercuri, un comunicat în care se arată că văruirea a două clădiri monument istoric situate pe Calea Victoriei este ilegală și constituie infracțiune.

"Primarul general, Gabriela Firea, a solicitat Poliției Locale să trimită de urgență echipaje în teren pentru a lua toate măsurile în ceea ce privește identificarea și sancționarea celor care au executat ilegal aceste intervenții asupra celor două monumente istorice", se arăta în comunicatul Municipalității.

Potrivit sursei citate, în conformitate cu legislația de specialitate în vigoare, orice intervenție asupra clădirilor monument istoric din Capitală se poate realiza numai cu autorizație de construire emisă de PMB și aviz de la Ministerul Culturii.

AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Partenerii mei sunt pișați pe ei / Monica Bârlădeanu, dezvăluiri picante despre scenele de amor

2 El este turnătorul PSD din Ministerul Sănătății / A fost recrutat și de Securitate

3 Proastă de bubuie / Nota 2,17 pentru fiica vitregă a lui Vela ca stagiar notar, dar numită de partid într-o func…

4 O fetiţă de 9 ani a găsit un portofel și a sunat la 112 / Citiți ce dialog a avut cu operatorul STS

5 Îl mazilesc și pe Drulă? Orban, amenințări de vătaf pesedist la adresa miniștrilor care atacă premierul! / Drulă…