Ciucu va construi un spital în Sectorul 6, după ce a obținut terenul de la Primăria Capitalei

Sectorul 6 va avea și el spital, anunță miercuri primarul Ciprian Ciucu.

CGMB a votat azi trecerea unui teren în administrarea primăriei sectorului, astfel că aici va fi construită o unitate medicală.

Spitalul va fi în principal unul pediatric, dar va avea mai multe specializări și 150 de paturi, potrivit edilului.

”Sunt fericit!

Consiliul General a votat în urmă cu câteva minute trecerea în admnistrarea Primăriei Sectorului 6 unui teren de pe bdv. Timișoara (zona Valea Cascadelor) pentru construirea unui spital de dimensiune mică / medie cu până la 150 de paturi cu specializări multiple, axat în principal pe pediatrie.

În acest moment nu există NICIUN spital în Sectorul 6”, a scris Ciucu pe Facebook.

Edilul mai precizează că în curând va începe studiul de fezabilitate.

Apoi, speră Ciucu, până în toamnă vor fi scoase la licitație lucrările de execuție.

Vestea edilului a fost foarte bine primită de cetățenii sectorului. Mulți internauți l-au felicitat pe Ciucu și spun că nu regretă că l-au votat la alegerile locale de anul trecut.

”Singurul primar din București care a demonstrat și se încăpățânează zi de zi să ne demonstreze că a meritat votul nostru. Felicitări, Ciprian Ciucu!” sau ”Bravo! Sper sa reușiți sa demarati și sa finalizați toate aceste proiecte!” – au fost doar câteva dintre comentariile primite de primar la postarea din mediul online.


populare
astăzi

1 Apar primele informații după prăbușirea avionului militar F-16 la graniţa cu Bulgaria. Aeronava era în misiune şi investiga „o urmă radar neidentifica…

2 Ce se întâmplă? / Ambasadorul SUA în Israel, mesaj către subordonații săi: „Găsiți un avion către orice destinație. ASTĂZI”

3 VIDEO Cum funcționa rețeaua de proxenetism prin care unele fete erau forțate să se prostitueze la The Buddhist

4 Spioana-prostituată a FSB, prinsă de FBI că s-a infiltrat în SUA, inclusiv printre opozanții lui Putin

5 „Este revoltător. Simt că nu mai vreau să locuiesc aici” / Vecinii, supărați pe un român din Marea Britanie care nu vrea să își dărâme garajul construit…