CJUE respinge reforma sistemului judiciar din Polonia care reduce vârsta de pensionare a judecătorilor

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit că reformele din sistemul judiciar din Polonia care reduc vârsta de pensionare a judecătorilor de la instanţele ordinare încalcă dreptul comunitar, relatează DPA.

Varşovia a modificat deja reformele, în contextul presiunii din partea Comisiei Europene, care a cerut CJUE să se exprime în acest caz. Totuşi, verdictul CJUE nu face nicio referire la schimbări.

Reformele prevedeau o reducere a vârstei de pensionare pentru judecătorii instanţelor inferioare de la 67 la 65 de ani în cazul bărbaţilor şi la 60 de ani în cazul femeilor, oferind în acelaşi timp ministrului justiţiei posibilitatea de a menţine mai mult timp în funcţie diferiţi judecători, de la caz la caz.

Judecătorii CJUE au stabilit că reformele încalcă principiul veniturilor egale pentru bărbaţi şi femei şi ar putea ridica semne de întrebare în legătură cu independenţa sistemului judiciar. AGERPRES


populare
astăzi

1 Va interzice Nicușor Dan și TVR la Cotroceni după atacurile Sorinei Matei?

2 Nicușor Dan respinge demiterea șefului SPP într-un dialog tensionat la Dublin

3 Premieră în Marea Baltică / navă rusă lovită și avioane NATO ridicate de la sol

4 Blocaj în contractul Oerlikon / sistemele Armatei nu au trecut testele tehnice

5 LIVE Protestul AUR / În zona Parcul Izvor sunt deja adunate aproape 10.000 de persoane