Cluj: Circa 60 de persoane au blocat traficul rutier în zona Teatrului maghiar

Aproximativ 60 de persoane au blocat, vineri, circulaţia maşinilor în zona Teatrului maghiar din Cluj-Napoca, traversând continuu strada pe trecerea de pietoni, circa 10 minute.

Acţiunea, intitulată "Traversăm până câştigăm", a fost anunţată pe reţelele de socializare şi este o formă de protest faţă de modificările aduse codurilor penale.

Protestatarii au purtat pancarte cu mesaje precum "Reduceţi democraţia, blocăm România".

"Este o modalitate creativă de a protesta şi de arăta coaliţiei de la guvernare că este o vară a rezistenţei", a spus unul dintre protestatari.

Conducătorii auto blocaţi în trafic au claxonat, iar unii s-au întors din drum şi au ales rute ocolitoare. AGERPRES/ (A-autor: Marius Septimiu Avram, editor: Diana Dumitru, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

3 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani

4 Ceva strigător la cer! / Cum ascunde Înalta Curte motivarea prin care a scos din închisoare un primar PNL

5 Nicușor Dan respinge demiterea șefului SPP într-un dialog tensionat la Dublin