Cluj: Un protest spontan al poștașilor a afectat activitatea de preluare a corespondenței pentru mai multe județe

Câțiva zeci de angajați din Cluj ai Companiei Naționale Poșta Română au întrerupt lucrul miercuri noaptea din cauza eșecului negocierilor cu conducerea centrală a companiei.

Angajații cereau mărirea salariilor cu 200 de lei precum și alte drepturi salariale. Ca urmare a neaprobării revendicărilor în forma în care au fost formulate, aproximativ 40 de persoane din cadrul Centrului Regional de Tranzit din Cluj, care lucrau în tura de noapte, au întrerupt lucrul.

Potrivit liderului sindicatului Poștei Cluj, Carol Sinka, lucrul a fost întrerupt spontan, în jurul orei 23,00, acesta fiind modul prin care angajații au încercat să protesteze față de rezultatele negocierilor.

"Nu am primit majorarea salariilor cu 200 de lei net și am primit 100 lei brut, în condițiile în care salariul mediu brut este de 1.300 de lei", a spus Sinka.

Acesta a semnalat și alte nemulțumiri, legate de faptul că poștașii nu beneficiază de anumite soluții tehnice pe care colegii lor din alte țări le primesc, de faptul că de zeci de ani sortarea corespondenței se face manual sau de faptul că greutatea mare pe care o cară zilnic le provoacă boli profesionale.

De asemenea, o problemă gravă este legată de deficitul de personal, la care se adaugă o mare fluctuație, cauzată tocmai de salariile mici.

Sinka a precizat că în noaptea de miercuri spre joi nu s-a preluat corespondența, fapt care a afectat și activitatea altor oficii poștale din celelalte județe arondate Regiunii de Nord-Vest.

AGERPRES/(A — autor: Elena Stanciu, editor: Oana Popescu, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR