CNA - controale la distribuitorii locali pentru a se asigura că niciun post din Federaţia Rusă nu este retransmis

Postul Russia Today nu se mai transmite în spaţiul audiovizual românesc, a informat, luni, Consiliul Naţional al Audiovizualului, precizând că a demarat controale la distribuitorii de servicii din teritoriu pentru a se asigura că niciun post din Federaţia Rusă nu mai este retransmis în ţara noastră.

"Consiliul Naţional al Audiovizualului, în calitatea sa de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale, informează că în acest moment, la nivel naţional, postul Russia Today nu se mai transmite în spaţiul audiovizual. Menţionăm că, prin inspectorii audiovizuali din teritoriu, CNA a demarat controale la distribuitorii de servicii locali pentru a se asigura că niciun post din Federaţia Rusă nu este retransmis pe teritoriul României", a precizat CNA, într-un mesaj postat pe site.

CNA a subliniat că va monitoriza, "cu celeritate", modul în care sunt reflectate, în cadrul emisiunilor de ştiri şi dezbateri, subiectele referitoare la agresiunea Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, urmărind informarea corectă a publicului prin verificarea informaţiilor, evitarea celor care pot crea confuzie, precum şi prin respectarea regulilor deontologice care presupun tratarea cu discernământ şi responsabilitate a fiecărui mesaj transmis opiniei publice în legătură cu temele de acest gen.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunţat luni că mai multe site-uri care "propagau ştiri false, în contextul crizei din Ucraina", au fost închise sau urmează să fie închise .

"Începând din această seară, niciun operator de difuzare a Russia Today din România nu va mai avea acest serviciu activ", a precizat Cărbunaru, la Palatul Victoria. AGERPRES


populare
astăzi

1 De citit... / Culisele vizitei lui Nicușor Dan în SUA și cine a făcut lobby puternic pentru România

2 Povestea de film a celui „incredibil de prost”. Cum a reușit un puști de 20 de ani să devină un adevărat agent 007 în iadul din Vietnam

3 Ideologul Kremlinului avertizează asupra riscului unei înfrângeri a Rusiei și pledează pentru răpirea lui Zelenski

4 Foarte interesante amănunte...

5 VIDEO Imagini în premieră cu primul nod rutier pe trei niveluri din România