CNA: B1 TV - amendă de 5.000 de lei pentru încălcarea legislaţiei audiovizuale în emisiunea ''Lumea lui Banciu"

CNA: B1 TV - amendă de 5.000 de lei pentru încălcarea legislaţiei audiovizuale în emisiunea ''Lumea lui Banciu"

Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat, marţi, postul B1 TV cu o amendă de 5.000 de lei pentru încălcarea legislaţiei audiovizuale în domeniul asigurării informării corecte şi a respectării unei distincţii clare între fapte şi opinii în cadrul unor ediţii ale emisiunii "Lumea lui Banciu".

Potrivit unui comunicat al CNA, transmis AGERPRES, întrunit în şedinţă publică, Consiliul a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcţia de specialitate şi a constatat că în cadrul emisiunii "Lumea lui Banciu", ediţiile din 31.03 şi 01.04.2020, nu au fost respectate dispoziţiile art. 64 alin. 1 lit. a) şi b) şi nici cele ale art. 67 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.

Totodată, CNA a transmis o somaţie publică postului Antena 1 pentru ediţiile din 09 şi 11.03.2020 ale emisiunii "Acces direct", în cadrul cărora radiodifuzorul a prezentat "serialul Vulpiţa" cu încălcarea prevederilor art. 32, alin. (1) şi ale art. 18 lit. c) din Codul audiovizualului.

Potrivit art. 64 (1) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, "în virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii; b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă".

Articolul 67 din acelaşi Cod stipulează că, "în exercitarea dreptului lor de a-şi exprima opinii sau puncte de vedere în legătură cu subiecte de interes public, prezentatorii şi moderatorii trebuie să asigure o separare clară a opiniilor de fapte şi nu trebuie să profite de apariţia lor constantă în programe într-un mod care să contravină exigenţelor de asigurare a imparţialităţii".

În articolul 18 (1) din Codul audiovizualului se arată că "nu pot fi difuzate în intervalul orar 6,00 - 23,00 producţii care prezintă: (...) c) persoane în ipostaze degradante, chiar dacă acestea şi-au dat acordul", iar în articolul 32 (1) se precizează că "niciun drept conferit prin lege nu poate fi exercitat într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe, în scopul de a vătăma sau de a păgubi pe altul ori profitând de ignoranţa sau de buna-credinţă a persoanelor", informează CNA. AGERPRES/ (AS - autor: Daniel Popescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 VIDEO Priviți, ucrainenii au „prăjit” cea mai mare rafinărie Lukoil din Rusia, care produce 30% din consumul de benzină al țării

2 Primar PSD, fotografii în care agresează sexual o femeie în biroul Primăriei. Edilul susține că sunt realizate cu AI

3 Generalul SIE în rezervă Nicolae Iană, fostul procuror militar Vasile Doană și doi rezerviști din SRI, vizați de percheziții în dosarul DNA legat de u…

4 Cum arată Traian Băsescu la 74 de ani, înconjurat de nepoți și familie

5 STENOGRAME Apar nume noi în anturajul lui Călin Georgescu. Rețeaua de influență care s-ar fi lăudat că încearcă să îl scoată din țară