CNCAV: 15.997 de persoane vaccinate anti-COVID în ultimele 24 de ore

Un număr de 15.997 de doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson au fost administrate în ultimele 24 de ore, dintre care 11.170 reprezentând prima doză şi 4.827 doza a doua, potrivit unei informări transmise, joi, de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Din 27 decembrie 2020, de la începutul campaniei de vaccinare anti-COVID, au fost administrate 9.281.707 de doze pentru 4.918.657 de persoane, dintre care 4.762.837 au primit schema completă.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate cinci reacţii adverse, niciuna de tip local şi cinci de tip general.

De la debutul campaniei de vaccinare, s-au înregistrat 16.755 de reacţii adverse la vaccinurile anti-COVID, 1.797 de tip local şi 14.958 de tip general. AGERPRES


populare
astăzi

1 Va interzice Nicușor Dan și TVR la Cotroceni după atacurile Sorinei Matei?

2 Nicușor Dan respinge demiterea șefului SPP într-un dialog tensionat la Dublin

3 Premieră în Marea Baltică / navă rusă lovită și avioane NATO ridicate de la sol

4 Blocaj în contractul Oerlikon / sistemele Armatei nu au trecut testele tehnice

5 Un obiect misterios care accelerează în spațiu ar putea fi o navă sovietică