Coaliţia guvernamentală norvegiană se destramă după o dispută privind repatrierea unei jihadiste

Coaliţia guvernamentală din Norvegia s-a destrămat luni, după ce formaţiunea de dreapta populistă Partidul Progresului s-a retras din executiv în urma deciziei premierului conservator Erna Solberg de a repatria o femeie jihadistă care avea cetăţenie norvegiană, relatează Reuters şi DPA.

Femeia, de origine pakistaneză, a părăsit Norvegia în anul 2013 pentru a se alătura grupării Statul Islamic (SI). Ea a fost repatriată în Norvegia vineri împreună cu cei doi copii ai ei din tabăra siriană de refugiaţi controlată de kurzi Al-Hol. Guvernul de la Oslo şi-a motivat decizia pe baza unor informaţii conform cărora unul din cei doi copii, un băiat în vârstă de cinci ani, era foarte bolnav. După revenirea în Norvegia, femeia suspectată de apartenenţă la SI a fost arestată.

''Am fi putut primi copiii, dar nu facem compromisuri faţă de cei care au participat la organizaţii teroriste'', a declarat lidera Partidului Progresului şi ministru de finanţe, Siv Jensen. Ea a apreciat că formaţiunea sa a făcut prea multe compromisuri, prin urmare a ales să rupă alianţa cu conservatorii premierului Erna Solberg.

În urma retragerii acestei formaţiuni din guvern premierul Erna Solberg rămâne şi fără majoritate parlamentară, însă ea a declarat că doreşte să conducă mai departe un guvern minoritar. AGERPRES


populare
astăzi

1 Bani de la stat pentru îngrijirea părinților: condiția legată de serviciu

2 Haos în PSD pe tema reformei / partidul vrea desființarea forțată a tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care au scăzut sub prag…

3 Scandal și amenințări în PSD: Claudiu Manda își pune miniștrii la punct cu demiteri

4 Lideră PNL, sub control judiciar pentru o evaziune fiscală de peste 2 milioane lei

5 Jumătate din cele 429 de comune vizate de așa-zisa reformă administrativă sunt conduse de primari PSD