Cod portocaliu de ninsori şi ploi abundente în Carpaţii Meridionali şi de Curbură

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o avertizare meteo cod portocaliu de precipitaţii abundente pentru Carpaţii Meridionali şi de Curbură.

Avertizarea intră în vigoare sâmbătă, ora 17:00, şi este valabilă până duminică la aceeaşi oră.

În intervalul menţionat, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură vor fi precipitaţii abundente. Va ploua, iar la altitudini de peste 1.700 m va ninge, se va depune strat consistent de zăpadă, iar vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 80 - 100 km/h, viscolind ninsoarea, spulberând zăpada şi determinând diminuarea semnificativă a vizibilităţii. Cantităţile de apă vor depăşi 50-60 l/mp şi pe suprafeţe mici 70 l/mp.

Totodată, de sâmbătă, ora 14:00, până duminică la ora 17:00, în zonele deluroase din Oltenia şi Muntenia este cod galben. Va ploua însemnat cantitativ, iar în sudul Banatului şi local în Moldova la început vor fi ploi, apoi vor predomina ninsorile, în special în zona de munte. Cantităţile de apă vor depăşi 25-40 l/mp.

Până duminică seara, temporar vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării. În cursul după-amiezii de sâmbătă (11 decembrie) va ploua mai ales în regiunile sudice, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică (11/12 decembrie) şi în restul teritoriului. La munte vor fi precipitaţii mixte, dar treptat în cursul nopţii la altitudini de peste 1.700 m, vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă.

Începând de duminică (12 decembrie) în Banat, precum şi în vestul şi sudul Crişanei treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă.

Precipitaţiile vor fi moderate cantitativ, iar pe tot parcursul intervalului se vor acumula în general 15-25 l/mp.

Temporar în regiunile vestice, sudice şi la munte vor fi intensificări ale vântului în general de 50-55 km/h, cu viteze mai mari în zona montană înaltă. AGERPRES/(Editor: Florentina Cernat, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Un document care dă fiori...

2 AUDIO Aflăm în premieră că puteam plăti toți mai puțin la curent, dar nu s-a vrut / Bolojan, acuzații grave la adresa Hidroelectrica!

3 Mirări și întrebări în Securistan / Câteva lucruri care nu se leagă / Cine trage sforile în criza politică?

4 Foarte interesante amănunte...

5 BREAKING Bombă în PSD! / Rafila s-a opus de la bun început oricărei renegocieri cu Pfizer. Proba este o adresă către premierul Ciucă