Comemorarea atentatului eşuat împotriva lui Hitler/"Sunt momente în care nesupunerea poate fi o datorie" (Merkel)

Germania a salutat, sâmbătă, eroismul autorilor atentatului eşuat împotriva lui Hitler, acum 75 de ani, şi al liderului lor controversat, colonelul Claus von Stauffenberg, relatează AFP, EFE şi dpa.

În cadrul unei ceremonii la Berlin, în faţa unor tineri recruţi ai armatei germane, cancelarul Angela Merkel a subliniat importanţa amintirii acestei aniversări într-un moment în care forţele de extremă dreapta câştigă teren din nou cu linia lor naţionalistă.

''Ei (autorii atentatului) ne reamintesc că trebuie să fim vigilenţi. Ei ne reamintesc că trebuie să luptăm cu fermitate împotriva extremismului, antisemitismului şi rasismului în toate formele lor''. "Sunt momente în care nesupunerea poate fi o datorie", a spus Merkel.

Cancelarul a îndemnat la păstrarea vie a memoriei acestor eroi pentru ca lecţiile istoriei să nu fie uitate şi a reamintit că "dreptul la rezistenţă" în apărarea ordinii democratice este prevăzut în Constituţia Germaniei, scrisă la cinci ani după Capitularea celui de-al Treilea Reich.

"Au fost modele de soldaţi care s-au ridicat împotriva tiraniei", a declarat şi noul ministru al apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, care a preluat acest portofoliu în această săptămână după alegerea predecesoarei sale, Ursula von der Leyen, pentru a prezida Comisia Europeană (CE).

Pentru a pune capăt războiului, von Stauffenberg şi alţi conspiratori au încercat să-l ucidă pe Hitler. La 20 iulie 1944, colonelul a plasat o servietă cu o bombă activată sub masă în timpul unei reuniuni la cartierul general al Fuhrerului, numit "Vizuina lupului", în apropiere de Rastenburg, astăzi în Polonia.

Tentativa de asasinat a eşuat, Hitler a supravieţuit cu răni uşoare. Colonelul, care participase la campania africană a mareşalului Rommel unde îşi pierduse un ochi şi o mână, şi alţi trei conspiratori au fost împuşcaţi în aceeaşi seară.

Sute de persoane aveau să fie executate în săptămânile următoare, iar familiile lor persecutate.

Operaţiunea cu numele de cod "Valkyrie" este cel mai celebru act de rezistenţă împotriva regimului Hitler.

Personalitatea lui Claus von Stauffenberg este încă înconjurată de controverse, fie de cei care îl numesc trădător, fie de cei care susţin că grupul de conspiratori nu a acţionat din groaza faţă de monstruozitatea nazismului, ci pentru că erau frustraţi de desfăşurarea războiului pe care l-au pierdut.

Se estimează că, dacă atentatul împotriva lui Hitler nu ar fi eşuat, ar fi putut fi evitate milioane de morţi pe câmpul de luptă între 20 iulie 1944 şi capitularea celui de-al Treilea Reich în mai 1945.AGERPRES


populare
astăzi

1 „Ar trebui să se autoia la șuturi în c...” / Un medic îl desființează pe Rogobete, dar taxează dur și opulența sfidătoare de la „PSD luxury-show”

2 VIDEO Surprinzătoarele dezvăluiri ale Ioanei Dogioiu despre PSD

3 Schema prin care zeci de clădiri de patrimoniu din România au ajuns în proprietatea Ungariei

4 Foarte interesant ce spune omul ăsta...

5 Da, oameni buni, a cam început să se adeverească zvonul cu războiul hibrid...