Comisar-şef Giulescu (MAI): Românii vor putea călători în UE după 3 august 2021 şi cu cărţile de identitate

Cetăţenii români vor putea călători în state din Uniunea Europeană după data de 3 august 2021 cu paşaport valabil, cu carte electronică de identitate emisă după 3 august, dar şi cu actuala carte de identitate aflată în termen de valabilitate, a declarat comisarul-şef Cătălin Giulescu, şeful Direcţiei de Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.

El a participat la o conferinţă de presă alături de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, în care a fost anunţat faptul că România este obligată să emită documente electronice de identitate începând din luna august a anului viitor. Săptămâna viitoare va fi organizată o dezbatere publică pe marginea ordonanţei de guvern pe care MAI a iniţiat-o pe acest subiect.

"România este obligată să pună în circulaţie noul act de identitate începând cu 3 august 2021. În ceea ce priveşte costurile, la acest moment, sunt necesare nişte dezvoltări tehnice. Proiectul de ordonanţă supus transparenţei decizionale face tocmai acest lucru, permite MAI să elaboreze un caiet de sarcini, să iniţieze procedurile de achiziţie publică. La finalul acestor proceduri, la finalul implementării vom avea şi costurile totale. În acest moment, în Uniunea Europeană, un astfel de document este eliberat de 17 state membre, cu costuri care variază între 15 şi 40 de euro. România nu poate să depăşească o astfel de limită, ne îndreptăm către limita minimă", a explicat Cătălin Giulescu.


populare
astăzi

1 Păi nu este România „marele aliat și prieten”? / SUA reiau vizele doar pentru Ungaria și Polonia, restul lumii rămâne blocată

2 Măruță a debutat la Antena 1: cifre strânse în confruntarea cu Pro TV

3 DOCUMENTE Magistrați și politicieni în curse VIP spre Mykonos și Nisa: lista completă

4 VIDEO Peste 300 de oameni și 240 de utilaje lucrează pe primul lot montan al Autostrăzii Unirii A8, care va lega Moldova de Transilvania

5 Documente ce ar conține informații despre polițiști, misiuni și infractori, scoase la vânzare de hackerI