Comitetul de coordonare privind vaccinarea COVID-19: Numărul centrelor de vaccinare va fi actualizat în funcţie de nevoile identificate

Un număr de 352 de centre fixe pentru vaccinarea personalului medical şi a celui medico-social, 663 de centre fixe şi 78 de centre mobile pentru vaccinarea celorlalte categorii ale populaţiei au fost identificate până în prezent, informează un comunicat de presă al Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19.

"Până în momentul de faţă, au fost identificate 352 de centre fixe pentru vaccinarea personalului medical şi a celui medico-social, 663 de centre fixe şi 78 centre mobile pentru vaccinarea celorlalte categorii populaţionale, conform Strategiei de vaccinare. Menţionăm că numărul centrelor de vaccinare va fi actualizat în funcţie de nevoile identificate în fiecare etapă a campaniei de vaccinare, pentru a facilita accesul echitabil al tuturor persoanelor care doresc să se vaccineze", informează sursa citată.

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, şi secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu au participat miercuri la o şedinţă de lucru cu Direcţiile de Sănătate Publică din ţară care a avut ca temă pregătirea centrelor de vaccinare anti-COVID, în timpul întâlnirii fiind discutat stadiul pregătirilor privind campania de vaccinare, defalcat pe toate cele trei componente: comunicare publică, logistică, medical.

"În ceea ce priveşte comunicarea publică, s-a precizat că obiectivele de etapă sunt creşterea nivelului de informare şi de încredere cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19, pe baza oferirii de informaţii corecte, robuste ştiinţific, simultan accesibile publicului larg. Au fost discutate aspecte legate de actualizarea permanentă a platformei naţionale de informare www.vaccinare-covid.gov.ro cu informaţii relevante atât pentru publicul specializat, cât şi pentru publicul larg", se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, echipa care coordonează componenta logistică a făcut precizări privind managementul stocurilor, amenajarea centrelor de vaccinare, în special a celor din afara spitalelor (cămine culturale, săli de sport), inclusiv aspecte legate de chirii, crearea circuitelor, asigurarea serviciilor de dezinfectare şi de curăţenie, managementul deşeurilor.

"Pe componenta medicală, discuţiile s-au axat pe trainingul personalului vaccinator (proceduri de urmat, pregătirea şi utilizarea vaccinului, programul de lucru)", se menţionează în comunicat.

Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 este un organism interministerial, fără personalitate juridică, în subordinea directă a Secretariatului General al Guvernului şi coordonarea prim-ministrului. AGERPRES


populare
astăzi

1 Mitingul AUR, un eșec care pune sub semnul întrebării cifrele din sondaje...

2 LIVE Protestul AUR / Mulțimea se mută la Arestul Central

3 Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”

4 VIDEO Aproape 20 de milioane de dolari ascunși în păduri și depozite zguduie Fidesz / Banii, pitiți de un fost ministru al Guvernului Orban, găsiți de a…

5 Centrala de apartament poate aduce amenzi uriașe și dosar penal