Compania nucleară ucraineană nu poate monitoriza radiaţiile de la Cernobîl

Compania nucleară naţională a Ucrainei, Energoatom, a avertizat luni că există riscul de creştere a nivelului de radiaţii în jurul centralei atomice dezafectate de la Cernobîl, deoarece sistemul de monitorizare şi cel de stingere a incendiilor de vegetaţie nu funcţionează, transmite Reuters.

Centrala unde s-a produs în 1986 cel mai grav accident nuclear din lume a fost ocupată cu aproape o lună în urmă de forţele ruse, la scurt timp după începutul invaziei în Ucraina.

Energoatom arată că din această cauză nu mai este monitorizat nivelul radiaţiilor pe o rază de 30 de km, aşa-numita zonă de excluziune. "Nu există date despre starea actuală a poluării cu radiaţii în mediul din zona de excluziune, ceea ce face imposibilă o reacţie adecvată la ameninţări", a comunicat agenţia.

Conform Energoatom, incendiile sezoniere din păduri, care au loc mai ales primăvara şi vara, reprezintă o ameninţare deosebită, deoarece pompierii din zonă nu pot interveni.

"Nivelurile de radiaţie în zona de excluziune şi dincolo de aceasta, nu doar în Ucraina, ci şi în alte ţări, s-ar putea înrăutăţi semnificativ", avertizează specialiştii ucraineni.

În ciuda prezenţei militarilor ruşi, personalul ucrainean de la Cernobîl şi-a continuat lucrul la instalaţiile de deşeuri radioactive, deşi schimbul de ture nu a mai fost posibil şi existau temeri privind epuizarea celor rămaşi la post. Duminică, Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică a anunţat că jumătate din schimbul de la Cernobîl a fost înlocuit cu personal nou. AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India