Concurs pentru 22 de posturi de magistrat-asistent la Înalta Curte

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) anunță că a aprobat organizarea la București, în perioada 25 august - 25 noiembrie, a unui concurs pentru ocuparea a 22 de posturi vacante de magistrat-asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție. Concursul este organizat de CSM și Institutul Național al Magistraturii.

Conform unui comunicat al CSM transmis marți, cele 22 de posturi sunt repartizate astfel: cinci la Secția I civilă, trei la Secția a II-a civilă, șapte, cu specializare în materia penală, în cadrul Secțiilor Unite — Complete pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, Complete pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și Complete de 5 judecători, un post la Secția penală și șase la Secția de contencios-administrativ și fiscal.

La concurs se pot înscrie persoanele cu o vechime de cel puțin cinci ani în funcțiile prevăzute de lege, la data expirării perioadei de depunere a cererilor de înscriere.

Înscrierea candidaților la concurs se face la sediul CSM, până la data de 15 septembrie inclusiv, taxa fiind de 450 lei.

Examinarea candidaților se face prin susținerea unui test-grilă de verificare a cunoștințelor teoretice și a unei probe scrise practice.

Detalii despre concurs sunt publicate pe site-ul CSM, www.csm1909.ro, și al Institutului Național al Magistraturii, www.inm-lex.ro . AGERPRES


populare
astăzi

1 Cum se calculează indexarea, câți bani pot primi pensionarii și ce prevede legea, dacă pensiile ar crește de la 1 ianuarie 2027

2 VIDEO Acesta este viitorul României, asta ne dorim?

3 VIDEO Da, aceste imagini sunt din Sankt Petersburg și reprezintă noua realitate din Rusia

4 Oda penibilă a unui pesedist pentru șeful său, uns ministru la Fonduri Europene

5 VIDEO Cică am intrat în epoca AI / Episod suprarealist în urma unui desen făcut din plictiseală pe trunchiul unui plop, pe drumul național dintre Sloboz…