Conducere interimară la CFR Marfă, după ce directorul general, Mihuț Crăciun, a fost demis

Directorul general al CFR Marfă, Mihuț Crăciun, a fost revocat din funcție, iar conducerea provizorie a companiei va fi asigurată de șeful Departamentului Economic Financiar al societății, Pavel Bărculeț, a anunțat, marți, compania, într-un comunicat de presă.

'Consiliul de Administrație al SNTFM CFR Marfă SA a revocat din funcție pe directorul general al companiei, Mihuț Crăciun, ca urmare a analizării activității de management a acestuia în cele șase luni de la preluarea mandatului. În perioada următoare, conducerea provizorie a companiei va fi asigurată de Pavel Bărculeț, care, în prezent, ocupă funcția de director Departament Economic Financiar, până la desemnarea unui director general, în urma procedurii de selecție, conform OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare', notează sursa citată.

Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA este operatorul național de transport feroviar de marfă din România, lider pe această piață, cu o cotă de de 45,7% la nivelul semestrului I din 2016.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte