Conducerea SUUB precizează că a demarat o anchetă în cazul pacientului decedat care ar fi fost lăsat în casa scării

Conducerea Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti a demarat o anchetă administrativă vinerea trecută în cazul pacientului decedat care ar fi fost lăsat înfăşurat într-un cearceaf pe o targă, într-o zonă de evacuare în caz de incendiu.

Potrivit unui comunicat de presă al unităţii medicale, au fost date note explicative, iar persoanele responsabile vor fi cercetate în comisia de disciplină, urmând să fie sancţionate conform legii.

"Referitor la imaginile apărute în spaţiul public, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti face următoarele precizări: decesul s-a produs în cursul dimineţii de vineri, 10 ianuarie. Conform legislaţiei în vigoare, 'după două ore de la deces cadavrul este transferat la morgă', de către brancardierii secţiei unde a decedat bolnavul, însoţiţi de asistentul medical. În acest sens, persoana decedată a fost scoasă din secţie pentru a fi transportată la Anatomie Patologică. Secţia în care a decedat pacientul fiind situată la etajul 10 al spitalului, până la sosirea liftului, pentru a fi transportat la Anatomie Patologică, persoană decedată a fost pusă în acea zonă, o zonă de evacuare în caz de incendiu, pentru a nu sta în spaţiul unde circulau bolnavii şi aparţinătorii", se arată în comunicat.

Deputatul Emanuel Ungureanu a postat pe Facebook o fotografie în care un pacient decedat, înfăşurat într-un cearceaf, ar fi fost lăsat pe scara interioară a SUUB. AGERPRES


populare
astăzi

1 Dan Șucu, patronul Rapidului, agent al Securității cu un nume emblematic / Povestea de informator a lui „Mircea Crișan”

2 Document exploziv / Citiți asta, nu ar fi exclus ca de aici să i se fi tras lui Bolojan...

3 Inginerie de top pe A1 / Viaducte uriașe la Boița, construite prin metode avangardiste

4 Ucraina ar fi lovit Rusia cu racheta Ruta Block 1, fondată de un antreprenor rus

5 Expert / Decizia de a ține închiși 42 km de autostradă gata pune vieți în pericol