Congresul SUA a certificat alegerea lui Donald Trump la Casa Albă

Congresul Statelor Unite a certificat vineri, la aproape două luni de la scrutinul din 8 noiembrie, alegerea lui Donald Trump la Casa Albă, în ciuda perturbărilor create de parlamentari democrați și manifestanți, transmite AFP.

Vicepreședintele SUA, Joe Biden, a condus vineri o sesiune comună a celor două camere ale Congresului pentru a confirma numărul marilor electori obținuți de Donald Trump și rivala sa democrată, Hillary Clinton, 304 la 227. Totodată, Mike Pence a fost ales vicepreședinte al SUA, cu 305 electori.

AFP notează că procedura a fost întreruptă în numeroase rânduri de obiecțiile prezentate de aleșii democrați, pentru motive precum interferențele atribuite Rusiei în timpul campaniei electorale, presupuse violări ale drepturilor civice, disfuncționalitățile mașinilor de numărare a voturilor sau contestarea statutului unor mari electori.

Joe Biden a respins toate aceste obiecții din cauză că niciuna nu a fost semnată atât de către un membru al Camerei Reprezentanților, cât și de un senator, așa cum prevede legea federală (niciun senator democrat nu s-a alăturat protestelor). Microfoanele unor aleși care contestau procedura au fost întrerupte.

Unul după altul, rezultatele din fiecare stat american au fost citite în hemiciclul Camerei Reprezentanților.

La finalul ședinței, cel puțin trei manifestanți au protestat zgomotos din tribunele rezervate publicului, fiind rapid evacuați din sală.

După îndeplinirea și acestei ultime formalități din Congresul SUA, Donald Trump va putea depune jurământul, așa cum prevede Constituția, pe 20 ianuarie, ceremonia de învestitură în funcția de președinte urmând să aibă loc la Capitoliu.

AGERPRES/ (AS — autor: Vicențiu Purcărea, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Tipic pentru România / Corveta nouă a Marinei renunță la rachetele americane pentru un sistem turcesc

2 Dosar CIA declasificat / misterul cărții despre Iisus și cataclismul ciclic

3 VIDEO „Ce e mai tare abia urmează” / Anonymous anunță noi dezvăluiri în scandalul Guilfoyle / PSD

4 Noi dezvăluiri despre presiunile SUA în criza politică de la București

5 VIDEO Anonymous publică un amplu material despre ambasadoarea SUA în Grecia, culisele căderii guvernului Bolojan și miza gazelor americane