Consecințele politice ale verdictului împotriva lui Trump în cazul procesului de viol

Consecințele politice ale verdictului împotriva lui Trump în cazul procesului de viol

Verdictul dat de juriul din New York în cazul acuzațiilor de viol și defăimare formulate de jurnalista E Jean Carroll împotriva fostului președinte american Donald Trump ar putea prevesti următoarele probleme politice și juridice care îl așteaptă, relatează BBC.

Juriul a decis că Donald Trump a agresat-o sexual pe jurnalista E Jean Carroll FOTO Getty Images

Verdictul de abuz sexual și defăimare ar putea să nu afecteze prea mult baza electorală a lui Trump din Partidul Republican - acești susținători ai săi privind cu scepticism sistemul juridic american și fiind dintre cei care i-au rămas alături până acum - și totuși lovitura ar putea fi cu bătaie lungă.

Reacția a doi senatori republicani evidențiază riscul pe care acest moment îl reprezintă pentru candidatura sa la Casa Albă.

„Are un efect cumulativ”, a subliniat senatorul John Thune (Dakota de Sud). „Oamenii vor trebui să decidă dacă vor să se confrunte cu toată drama”

„Nu cred că poate fi ales”, a avertizat John Cornyn din Texas. „Nu poți câștiga alegerile generale doar cu baza pe care o ai”.

Trump s-ar putea să fi fost cel mai mare dușman al său în procesul civil intentat de E Jean Carroll, notează BBC.

Acuzarea s-a bazat pe depoziția fostului președinte, în care a spus că jurnalista nu este genul lui de femeie, o atitudine atât disprețuitoare, cât și defensivă. El a mai spus cu referire la infamele sale comentarii cu privire la femei ca reflectând un adevăr istoric despre puterea celebrităților - valid „din păcate sau din fericire”.

Nu este atitudinea cu care să vii în fața unui juriu care trebuie să aprecieze dacă Trump e genul de persoană capabilă de agresiune sexuală - sau, cel puțin, dacă e mai credibil decât acuzatoarea sa.

Totodată, el a identificat în mod eronat o fotografie a lui Carroll ca fiind a fostei sale soții, Marla Maples, subminând în mod direct afirmația că "nu este genul lui".

La alegerile prezidențiale din 2020, alegătorii din suburbii, în special femeile, au dat înapoi în fața politicii impetuoase a Trump. Verdictul juriului în acest caz nu poate decât să îndepărteze și mai mult acest tip de alegători.

Fostul președinte american a fost sfidător pe platforma sa de socializare, calificând verdictul drept o rușine și insistând că nu are nicio idee cine este "această femeie". La ieșirea de la tribunal, avocatul său a declarat reporterilor că Trump va face apel.

Până în prezent, fostul președinte a dus o campanie destul de disciplinată pentru a recâștiga Casa Albă în 2024. Echipa sa și-a construit metodic un sprijin popular în statele-cheie din întreaga țară. Atacurile asupra rivalului său, guvernatorul Floridei Ron DeSantis, par să fi provocat daune.

El a reușit să transforme inculparea sa din New York într-o medalie de onoare în rândul bazei sale.

Verdictul de abuz sexual și defăimare ar putea totuși să le ofere adversarilor săi republicani o cale de atac. Dacă însă aceștia îl pot zdruncina, așa cum a făcut-o avocatul jurnalistei, forțându-l să se abată de la mesaj și să intre în defensivă, ar fi posibil să împingă un candidat care pare să aibă controlul asupra partidului său să comită și mai multe erori neforțate.

Cel puțin, verdictul este o altă premieră istorică pentru un fost președinte care se confruntă deja cu o inculpare, și este posibil să mai apară și altele.

Până acum, Trump a ignorat astfel de probleme juridice. Totuși, hotărârea juriului din New York îi dă o lovitură lui Trump așa cum nu ar putea-o face niște simple „investigații”. Un juriu format din americani obișnuiți a analizat dovezile și a constatat că Trump a greșit.

Nimic din toate acestea nu este de bun augur pentru restul de probleme juridice cu care se confruntă Trump: ancheta avocatului special Jack Smith privind implicarea fostului președinte în atacul asupra Capitoliului, gestionarea documentelor clasificate după ce a părăsit Casa Albă, precum și investigațiile din Georgia privind tentativele de a răsturna rezultatul alegerilor prezidențiale din 2020 în acest stat.

Și în aceste cazuri procurorii ar putea căuta modalități de a folosi declarațiile sau mărturiile anterioare ale fostului președinte împotriva sa.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro