Consilier parlamentar la Senat, trimis în judecată pentru trafic de influență

Vasile Zosim, consilier parlamentar în cadrul Senatului, Direcția Generală Control Juridic și Securitate Internă, aflat în arest la domiciliu, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență.

Potrivit unui comunicat al DGA Gorj, remis marți AGERPRES, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a finalizat cercetările și a dispus prin rechizitoriu trimiterea în judecată, sub măsura arestului la domiciliu, a inculpatului Z.V.

Conform situației de fapt reținute în rechizitoriu, inculpatul Z.V., în lunile februarie-martie 2014 a pretins și primit de la R.I., administrator al unei societăți comerciale, în mai multe tranșe, suma totală de 42.000 lei, iar la sfârșitul anului 2013 și începutul anului 2014 parfumuri și băuturi alcoolice în valoare de 1.500 lei, lăsând să se creadă că are influență asupra persoanelor cu funcție de decizie din conducerea unei companii energetice și a uneia de transport petrolier, în vederea încheierii unor contracte de valorificare fier vechi.

În cauză, lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție — Serviciul Județean Anticorupție Gorj au fost delegați de procurorul de caz să efectueze activități de cercetare penală care au contribuit la administrarea materialului probator.

La instrumentarea cauzei s-a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj, ai cărui lucrători au fost delegați, de asemenea, să efectueze acte de urmărire penală.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Turiști furioși, opriți să linșeze un român acuzat de furt pe Podul Rialto

2 A apărut numele hackerului care a spart baza de date ANCPI / Ar fi vorba despre un tânăr din Algeria

3 Racheta Oreshnik / De la super-armă a Kremlinului la țintă de ironii rusești

4 Mihai Vasilescu, exasperat de șoferii români: „Nu merităm autostrăzi”

5 Bulgaria / Stațiuni accesibile și destinații de lux pe litoralul Mării Negre