Consiliul Evreilor din Germania: Țara se confruntă cu "cea mai mare provocare" a sa de la crearea RFG, în 1949

Germania se confruntă cu "cea mai mare provocare" a sa de la nașterea Republicii Federale, în 1949, odată cu intrarea în parlament a dreptei naționaliste, a apreciat Consiliul Central al Evreilor din Germania, într-un comunicat difuzat duminică seara și preluat de AFP.

"Din nefericire, temerile noastre s-au concretizat", a declarat Josef Schuster, președintele Consiliului.

"Un partid, care tolerează în rândurile sale idei de extremă dreapta și care denigrează minoritățile din țara noastră, este reprezentat nu doar în aproape toate parlamentele regionale, ci, în prezent, și în Bundestag", a adăugat acesta.

Pentru țară, este vorba de "cea mai mare provocare democratică de după 1949" și nașterea Republicii Federale Germania, a continuat Josef Schuster. Și "aștept ca forțele noastre democratice să dezvăluie adevărata față a AfD (Alternativa pentru Germania) și să demaște promisiunile sale goale și populiste", a mai arătat acesta.

"Este odios că AfD, o mișcare reacționară rușinoasă care reamintește ce e mai rău din trecutul Germaniei (...) să poată de acum să-și promoveze infamul program din rândurile parlamentului german", a reacționat, la rândul său, într-un comunicat separat, președintele Congresului Mondial Evreiesc, Ronald Lauder.

El a felicitat-o pe Angela Merkel, "o veritabilă prietenă a Israelului și a poporului evreu", pentru noua sa victorie la alegerile legislative de duminică.

Conform sondajelor la ieșirea de la urne, AfD ar putea obține puțin peste 13% din voturi și ar urma să trimită între 86 și 89 de deputați în Bundestag.

Ostracizată de toate celelalte formațiuni, care o califică drept o "rușine pentru Germania", AfD nu are nicio șansă să figureze în viitorul guvern ce va fi condus din nou de Angela Merkel, conchide AFP.

Aceeași agenție relatează totodată că sute de persoane au manifestat duminică seara în semn de protest în mai multe orașe din Germania contra AfD, care a înregistrat un succes istoric la alegerile legislative.

La puțin timp de la anunțarea primelor estimări, manifestații spontane împotriva formațiunii au avut loc în fața cartierelor generale ale AfD din Koln, Frankfurt, Munchen și Berlin.

Pe de altă parte însă, liderii extremei dreapta din Franța, Marine Le Pen, și Olanda, Geert Wilders, au felicitat duminică AfD.

"Bravo aliaților noștri din AfD pentru acest scor istoric ! Este un nou simbol al trezirii popoarelor", a scris Le Pen, președinta Frontului Național, pe Twitter.

AGERPRES/ (AS — autor: Vicențiu Purcărea)


populare
astăzi

1 România atinge 1.500 km de drumuri rapide, însă regiuni întregi rămân izolate

2 Autostrada Transilvania ajunge la Cluj: lotul Zimbor-Nădășelu a depășit 90%

3 Hidroelectrica scumpește curentul din octombrie: cu cât cresc facturile

4 Motoarele termice nu mai dispar în 2035: UE cedează presiunilor industriei auto

5 Decizie luată în CSAT la Cotroceni: România vrea menținerea trupelor SUA și crește masiv bugetul militar