Constanţa: Bătaie între clienţii unui club din Mamaia şi oamenii de ordine; o persoană rănită

Poliţiştii anchetează un conflict violent petrecut vineri dimineaţă într-un club din nordul staţiunii Mamaia între bodyguarzi şi un grup de clienţi, în urma căruia o persoană rănită a fost găsită în parcarea acestui club, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa.

Conform sursei citate, vineri, în jurul orei 6,20, o patrulă mixtă, formată din poliţişti şi lucrători ai Grupării Mobile de Jandarmi Tomis, a observat mai multe persoane alergând, acestea declarând că a existat un conflict în zona unui club din staţiunea Mamaia.

"Ajungând în zona respectivă, poliţiştii au identificat un bărbat cu hemoragie, ce acuza dureri, care a şi fost transportat la spital, iar din primele verificări s-a stabilit că în faţa clubului ar fi avut loc o altercaţie între mai multe persoane, în urma căreia acesta ar fi fost lovit în zona feţei şi ulterior accidentat de un autoturism, cu care presupuşii agresori ar fi fugit", precizează IPJ într-un comunicat de presă.

Anchetatorii au mai stabilit, în urma cercetărilor, că una dintre persoanele implicate ar fi tras mai multe focuri de armă cu un pistol cu muniţie neletală. În urma instituirii filtrelor rutiere, poliţiştii din Năvodari au identificat şi oprit în trafic autoturismul căutat. AGERPRES/(A - autor: Dan Mihăescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 Asfalt de 73 de milioane de euro peste potecile pustiite din Apuseni

2 De citit! / O radiografie dură a justiției românești făcută de magistrați de vârf

3 „Misiunea mea a fost să deconspir tot sistemul! Inclusiv pe George Simion la final” / Noi stenograme din dosarul lui Georgescu

4 O nouă porcărie a fost dată în vileag! / Transelectrica a plătit zeci de milioane de euro chirie într-o clădire care valorează 10 milioane!

5 Șantierele record din vest / când se deschid marile viaducte de pe A1 și A3