Constanţa: Medicul şi profesorul universitar Dumitru Octavian Unc a murit după ce s-a infectat cu COVID-19

Medicul şi profesorul universitar Dumitru Octavian Unc a murit, sâmbătă, fiind spitalizat de câteva zile, după ce s-a infectat cu noul coronavirus, a informat conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa.

"Noi, colectivul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă 'Sf. Apostol Andrei' Constanţa ne despărţim astăzi, cu nespusă tristeţe, de un mare om, un mare doctor, un mare profesor, un mare suflet. Profesorul Dr. Dumitru Octavian Unc a plecat, prea repede, la Ceruri, în această dimineaţă, în ciuda eforturilor depuse de colegii noştri. Covid-19 a învins din nou", precizează un comuncat de presă transmis de unitatea medicală.

Dr. Dumitru Octavian Unc a salvat, la spitalul judeţean constănţean, viaţa a mii de pacienţi.

"Profesorul Dr. Dumitru Octavian Unc a fost şi va rămâne unul dintre cei mai mari chirurgi din Constanţa, din Dobrogea, din România. Unul dintre cei mai mari medici cu care ne mândrim peste hotare. Unul dintre oamenii care a salvat mii şi mii de oameni, aici, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă 'Sf. Apostol Andrei' Constanţa", a menţionat conducerea spitalului.

Dr. Unc lucra în Spitalul Judeţean Constanţa din anul 1985.

"A venit ca medic stagiar la Spitalul Judeţean Constanţa în 1985, în 1994 a devenit medic specialist, medic primar în 1998, iar din 2011 până în 2014 a condus Clinica de Chirurgie din cadrul SCJU Constanţa. A fost iubit de colegi, de studenţi şi de pacienţi, deopotrivă", precizează comunicatul amintit.

Dumitru Octavian Unc, născut în 1957 în oraşul braşovean Zărneşti, a absolvit Facultatea de Medicină Generală - IMF Bucureşti, promoţia 1985.

Din anul 2007, dr. Dumitru Octavian Unc a fost profesor universitar la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii "Ovidius" din Constanţa, anterior ocupând posturile de asistent, şef de lucrări şi conferenţiar universitar la aceeaşi instituţie academică. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte