Constanța: Tribunalul a admis contestația DNA împotriva eliberării condiționate din penitenciar a lui Ioan Becali

Magistrații Tribunalului Constanța au admis, vineri, contestația procurorilor DNA împotriva eliberării condiționate a lui Ioan Becali, condamnat în dosarul transferurilor, acesta rămânând în continuare în penitenciar. Sentința judecătorilor este definitivă.

La termenele din octombrie și noiembrie anul trecut, magistrații Judecătoriei Medgidia au dispus eliberarea condiționată a lui Ioan Becali, care execută o pedeapsă de 6 ani și 4 luni de închisoare la Penitenciarul Poarta Albă, după ce au admis cererea condamnatului de eliberare condiționată și, respectiv, propunerea comisiei de specialitate din penitenciar formulată în același sens.

În ambele cazuri, deciziile judecătorilor au fost contestate de procurorii DNA.

Ioan Becali a fost condamnat în dosarul transferurilor, în martie 2014, alături de alți reprezentanți ai fotbalului românesc. În detenție, acesta a scris trei cărți, reușind astfel să își reducă pedeapsa cu 90 de zile.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Primul an de austeritate sub Bolojan / A redus deficitul, dar economia României a intrat în recesiune tehnică

2 Așa o fi? / Ceva grav de tot urmează a se întâmpla în războiul din Ucraina

3 Ăla cu ceas Cartier de 44.000 de euro e președintele PSD al CJ Olt...

4 Imagini care dau fiori vizavi de Porțile de Fier 2

5 Ce „coace” Tucker Carlson? /