Constanța: Turist mort la Costinești după ce a fost lovit de un skijet

Un turist a murit sâmbătă, în stațiunea Costinești, după ce a fost lovit de un skijet, potrivit reprezentanților Serviciului de Ambulanță Județean Constanța.

Bărbatul, de 41 de ani, din Ineu, a suferit un traumatism toraco-abdominal, urmat de un stop cardio-respirator, ulterior fiind înregistrat decesul.

Reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență ''Dobrogea'' au spus că turistul a fost preluat de la malul mării și dus la un cort de prim ajutor. În timp ce i se acordau primele îngrijiri medicale, victima a făcut stop cardio-respirator. A fost solicitat și un elicopter SMURD.

Pe 21 iulie, în Mamaia, un salvamar a fost rănit și dus la spital după ce a fost lovit de un skijet folosit de un turist, în timp ce patrula pe mare cu caiacul. Pe 24 iulie, o tânără de 28 de ani a fost rănită și transportată la spital după ce skijetul cu care se plimba pe mare, tot la Mamaia, a intrat în coliziune cu un alt skijet, condus de un bărbat.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Ar trebui să se autoia la șuturi în c...” / Un medic îl desființează pe Rogobete, dar taxează dur și opulența sfidătoare de la „PSD luxury-show”

2 Foarte interesant ce spune omul ăsta...

3 Schema prin care zeci de clădiri de patrimoniu din România au ajuns în proprietatea Ungariei

4 VIDEO Surprinzătoarele dezvăluiri ale Ioanei Dogioiu despre PSD

5 Da, oameni buni, a cam început să se adeverească zvonul cu războiul hibrid...