Contestația primarului Mircia Muntean privind abuzul în serviciu, respinsă definitiv de instanță

Contestația primarului Mircia Muntean privind abuzul în serviciu, respinsă definitiv de instanță

Curtea de Apel București a respins definitiv luni o cerere prin care primarul municipiului Deva, Mircia Muntean, contesta o condamnare primită într-un dosar de abuz în serviciu, pe motiv că a intervenit dezincriminarea acestei infracțiuni.

În 2013, Mircia Muntean a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) la 4 ani închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu.

Ulterior, în iunie 2016, el a primit într-un alt dosar, tot la ÎCCJ, doi ani închisoare pentru conducerea unui autoturism sub influența alcoolului. Cele două pedepse au fost contopite, Mircia Muntean urmând să execute 6 ani închisoare cu executare.

Cea de-a doua decizie, din iunie 2016, nu este însă definitivă și se judecă în apel la Completul de cinci judecători de la ÎCCJ.

Primarul din Deva a contestat condamnarea pe motiv că, în cazul său, a intervenit o lege penală mai favorabilă. El a depus în decembrie 2016, la Tribunalul București, o cerere având ca obiect constatarea intervenirii legii de dezincriminare, datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu. Solicitarea lui Mircia Muntean a fost introdusă în instanță după ce Curtea Constituțională a stabilit, în iunie 2016, că sintagma ''în mod defectuos'' cuprinsă în cadrul reglementării infracțiunii de abuz în serviciu se traduce ''prin încălcarea legii'', iar neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară — legi și ordonanțe ale Guvernului.

Contestația primarului a fost respinsă atât de Tribunalul București, în ianuarie, cât și luni la Curtea de Apel București.

În primul dosar, Mircia Muntean a fost acuzat de abuz în serviciu, după ce a efectuat o tranzacție ilicită cu un teren aflat la marginea municipiului Deva, despre care procurorii susțineau că se afla în proprietatea publică a statului și nu putea face obiectul unei dispoziții a primarului. Beneficiar al acestei tranzacții a fost Iosif Man, decedat în 2006, un controversat om de afaceri din Deva, anchetat de procurori pentru trafic cu mașini de lux furate din străinătate.

În al doilea dosar, Mircia Muntean a fost trimis în judecată în 2015, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

Procurorii susțin că, la data de 30 octombrie 2014, organele de poliție din cadrul municipiului Deva au fost sesizate cu privire la faptul că, în zona aflată în intersecția semaforizată dintre str. Zarandului și str. Mihai Viteazu, pe banda 1 de circulație a sensului de mers Sibiu — Arad, s-a produs un eveniment rutier în care au fost implicate mai multe autoturisme, dintre care unul era condus de Mircia Muntean. Din probe a reieșit că Mircia Muntean, aflat în stare de ebrietate, a intrat în coliziune cu vehiculele aflate în staționare la culoarea roșie a semaforului, venind din spatele acestora și nereușind să oprească la timp autoturismul la volanul căruia se afla, ulterior îndepărtându-se de zona accidentului.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”

4 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

5 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA