Controlor vamal din Brașov, REȚINUT de DNA

Controlor vamal din Brașov, REȚINUT de DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 19 mai 2015, ora 19:30, până la data de 20 mai 2015, ora 19:00, a inculpatului JECA LUCIAN-OVIDIU, controlor vamal principal în cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Brașov, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- luare de mită (2 infracțiuni),
- abuz în serviciu (2 infracțiuni).

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

În data de 23 aprilie 2014, inculpatul Jeca Ovidiu Lucian, în calitate de controlor vamal principal aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, i-a pretins unei persoane suma de 100 de lei pentru a nu-i percepe acesteia suma de 850 de lei, reprezentând TVA de 24%, calculat la suma de 1000 de dolari canadieni, declarată de expeditorul unui colet.
În final, inculpatul Jeca Ovidiu Lucian a primit de la acea persoană suma de 50 de lei din cei 100 de lei pretinși.
Prin neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, inculpatul a cauzat un prejudiciu de 850 de lei bugetului de stat.

La data de 19 mai 2015, inculpatul Jeca Ovidiu Lucian, în aceleași condiții, i-a pretins unei alte persoane suma de 75 de lei pentru a nu-i percepe acesteia din urmă o suma de 148 de lei, reprezentând TVA de 24% raportată la suma de 150 de dolari americani (615 lei), declarată de către destinatarul coletului.
În aceeași zi, inculpatul a fost prins în flagrant delict imediat după ce a primit de la persoana respectivă suma de 65 de lei, cauzând astfel, prin neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, un prejudiciu de 148 de lei bugetului de stat.

În cauză procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informații și al Serviciul Județean Anticorupție Brașov.

Inculpatului Jeca Lucian-Ovidiu i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând să fie prezentat, la data de 20 mai 2015, Tribunalului Brașov, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

3 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

4 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

5 VIDEO Primarul localității din care era fata de 14 ani oferă detalii șocante / Au fost identificați tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR