Copiii din Islanda pot primi prenumele Angelina, a decis Comitetul Numelor din această țară

Islanda a permis părinților din această țară să le dea fiicelor lor prenumele Angelina, după celebra actriță americană. Până miercuri, acesta se număra printre numeroasele nume interzise în această țară care promovează menținerea "coeziunii lingvistice", informează AFP.

Lista cu prenume permise în Islanda este autorizată de Comisia Numelor (Mannanafnanefnd în islandeză), care o mărește, în mod legal, la cererea părinților.

Comisia a anunțat, miercuri, 11 excepții incluse pe această listă, printre care se numără și Angelina, cu accent pe ''i'', conform gramaticii islandeze, dar și Luna, Hofdes sau Eilef — nume feminine — și Eyjar și Keran — masculine.

Comisia acționează în interesul copilului și asigură compatibilitatea prenumelor cu tradiția și limba islandeză, însă mulți locuitori o văd ca pe un lucru învechit care, într-o țară în care trăiesc din ce în ce mai mulți emigranți, dă naștere uneori la situații complicate.

Zilele acestei Comisii par a fi numărate, mai arată AFP. Guvernul a publicat, în iunie, un proiect de lege care califică drept demodată obligația de a alege un prenume islandez. Însă legea nu va fi votată mai devreme de alegerile legislative de la 29 octombrie.

După colonizarea din secolele al IX-lea și al X-lea, insula izolată din Atlanticul de Nord, a menținut o coeziune culturală care a dus la o evoluție relativ lentă a limbii sale.

O altă curiozitate este perpetuarea tradiției numelui patronimic, potrivit căreia, fiii unui bărbat care are prenumele Sigurdur, să se cheme Sigurdsson, iar fiicele sale Sigurdardottir.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Un laș de care ar trebui să ne fie scârbă...

2 VIDEO Fosta soție, dezvăluiri dureroase despre partea întunecată a lui Péter Magyar, premierul ales al Ungariei

3 CULISE Ce ar pregăti Bolojan după ce președintele s-a înțeles cu Grindeanu

4 „Nu vom supraviețui”. Detaliul remarcat în fabricile auto din China le dă coșmaruri giganților auto

5 Voi vedeți asta? / Ministrul PSD al Agriculturii, cu o valiză Louis Vuitton de câteva mii de euro