Coreea de Sud: Parchetul cere 12 ani de închisoare pentru moștenitorul imperiului Samsung

Parchetul sud-coreean a cerut luni ca moștenitorul gigantului Samsung să fie condamnat la 12 ani de închisoare pentru rolul său în scandalul de corupție care a condus la demisia fostei președinte Park Geun-Hye, relatează AFP.

Lee Jae-Yong, vicepreședinte al Samsung Electronics și fiul președintelui grupului Samsung, Lee Kun-Hee, este acuzat că a oferit mită confidentei din umbră a fostei președinte. Lee Jae-Yong a fost 'ultimul beneficiar' al delictelor comise în timpul scandalului, a declarat procurorul.

Moștenitorul Samsung este acuzat alături de alți patru membri ai conducerii grupului că au dat milioane de dolari în schimbul unor favoruri prezidențiale, în special pentru a obține acordul autorităților pentru o fuziune controversată în 2015.

'Inculpații au menținut legături strânse cu puterea și au încercat să obțină beneficii personale', a spus procurorul.

Vicepreședinte al Samsung Electronics și fiul președintelui grupului, Lee Jae-Yong, 48 de ani, este acuzat că a oferit 43 de miliarde de woni (35 de milioane de euro) unei companii și mai multor fundații înființate de Choi Soon-sil, o veche prietenă a președintei Park Geun-hye, în schimbul sprijinirii fondului public de pensii pentru un proiect controversat de fuziune a două dintre filialele Samsung în 2015.

El este adevăratul conducător al Samsung, după criza cardiacă suferită de tatăl său în 2014. Arestarea lui Lee Jae-Yong reprezintă o lovitură gravă dată Samsung, cel mai mare producător mondial de smartphone-uri, chipuri de memorie și televizoare cu ecran plat, deoarece poate afecta luarea unor decizii strategice cu privire la investiții și achiziții.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR