Corneliu Ion a primit Colanul de Aur, cea mai înaltă distincţie a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român

Corneliu Ion a primit Colanul de Aur, cea mai înaltă distincţie a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român

Corneliu Ion, campion olimpic la tir la Moscova 1980, a primit, marţi, Colanul de Aur, cea mai înaltă distincţie a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român în cadrul Adunării Generale desfăşurate la Complexul Olimpic Sydney 2000.

"Sunt emoţionat de onoarea pe care mi-aţi făcut-o. Am trecut un prag al vieţii, dar consider că mi-am umplut viaţa cu ceea ce am iubit mai mult, sportul. Sper că mi-am făcut în mare măsură datoria faţă de sportul românesc şi că nu am dezamăgit, pentru că poate am avut şi momente mai delicate, aşa cum avem toţi în viaţă. Vă mulţumesc încă o dată pentru onoarea făcută", a spus fostul campion olimpic în faţa membrilor COSR.

"A fost un şoc total pentru că nu ştiam nimic. Sunt fericit, acum mă simt bine, mi-am revenit, pentru că pe moment eram pierdut total. Momentul este copleşitor pentru că acest simbol este o bijuterie a vieţii, a muncii pe care am depus-o", a explicat el ulterior.



Corneliu Ion a menţionat că i-a fost mai uşor să câştige medalia de aur de la Moscova 1980 decât cea de argint de la Los Angeles 1984.

"După o viaţă în sport, sentimentele sunt contradictorii. Drama pierderii unei medalii cu record olimpic la Montreal m-a afectat profund, dar am recuperat-o încet-încet prin câştigarea altor medalii. Iar medalia de argint de la Los Angeles a fost mai greu de obţinut. În sport e mai uşor să câştigi prima medalie, şi mult mai greu pe următoarele. Dar ăsta este sportul, aşa cum poţi să iei un aur, la fel poţi să termini pe locul 6. Important este să te comporţi demn şi onorabil", a mai spus el.

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a declarat că este important pentru instituţia pe care o conduce să îşi arate recunoştinţa faţă de fostele glorii ale sportului românesc.


Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO


"Este un moment solemn, un moment de suflet pentru noi toţi. Noi ne preţuim valorile, cei care au adus glorie României. Şi e foarte important să-i preţuim atunci când îi avem lângă noi şi cât timp sunt lângă noi", a precizat Covaliu.

Corneliu Ion, fost campion mondial şi olimpic la tir sportiv, s-a născut la 27 iunie 1951, la Focşani, judeţul Vrancea.

A început să practice tirul la 18 ani, în cadrul CSA Steaua Bucureşti, sub îndrumarea antrenorului Gheorghe Corbescu. A activat în cadrul clubului Steaua între 1970 şi 1988.

S-a specializat în proba de pistol viteză unde, în cei peste 20 de ani petrecuţi la lotul naţional al României, a realizat performanţe de excepţie. A egalat recordul mondial, de 598 puncte, în 1977, şi a contribuit la stabilirea unui nou record mondial pe echipe (2.370 puncte) în 1975.

A participat la patru ediţii ale Jocurilor Olimpice. La Moscova, în 1980, a devenit campion olimpic la pistol viteză la capătul unui concurs de baraj desfăşurat în trei manşe. În 1976, la Montreal, s-a clasat pe locul 5, iar la Los Angeles, în 1984, a obţinut medalia de argint.

A mai participat la trei Campionate Mondiale (CM) şi cinci Campionate Europene. La CM de la Enschede (Ţările de Jos), din 1974, a obţinut medalia de argint la pistol cu aer comprimat. În întreaga sa carieră a cucerit 12 medalii - patru de aur, şapte de argint şi una de bronz. În 1985, a câştigat titlul de campion european, aceasta fiind ultima sa performanţă importantă, înainte de retragere.

După retragerea din activitatea competiţională, a devenit antrenor la CSA Steaua Bucureşti, din 1989 fiind numit şeful secţiei de tir a clubului militar. A contribuit la pregătirea unor trăgători de excepţie ca Iulian Raicea sau Sorin Babii.

În 1990, a fost ales preşedintele Federaţiei Române de Tir. A fost membru în Biroul Executiv al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

A primit titlurile de Maestru Emerit al Sportului şi Antrenor Emerit, iar în 2001 i-a fost conferit Ordinul naţional "Pentru merit" în grad de ofiţer. În 2020, a primit titlul de cetăţean al onoare al municipiului Focşani.
AGERPRES (A, AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Lãzãroiu)

Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...