Coronavirus / Marea Britanie: A patra doză de vaccin, supranumită ''booster de primăvară'', a devenit disponibilă pentru persoanele vulnerabile

Coronavirus / Marea Britanie: A patra doză de vaccin, supranumită ''booster de primăvară'', a devenit disponibilă pentru persoanele vulnerabile

Persoanele din categoriile vulnerabile din Marea Britanie vor primi începând de luni invitaţiile oficiale pentru a se vaccina cu cea de-a patra doză a unor seruri anti-COVID-19, supranumită "booster de primăvară", informează DPA.

Rezidenţii cu vârste de peste 75 de ani şi persoanele cu imunitate compromisă pot să se programeze pentru a se vaccina cu "boosterul de primăvară" începând de luni, de la ora locală 07:00.

Astfel, cel de-al doilea booster va deveni disponibil pentru aproximativ 5 milioane de persoane din Marea Britanie, iar 600.000 dintre ele vor primi invitaţia de programare încă din prima săptămână a acestei campanii.

De asemenea, echipele locale din cadrul sistemului naţional de sănătate din Marea Britanie (NHS) vor putea să contacteze azilurile şi centrele de asistenţă socială pentru a asigura vaccinarea persoanelor care sunt eligibile şi care au primit invitaţiile de programare la vaccinare.

Decizia de vaccinare cu al doilea booster a fost luată de Guvernul britanic după ce Comitetul Comun pentru Vaccinare şi Imunizare (JCVI) a recomandat administrarea "boosterului de primăvară" ca măsură de precauţie.

Sajid Javid, secretar de stat pentru sănătate şi asistenţă socială, a declarat: "Boosterul de primăvară va contribui la consolidarea imunităţii persoanelor vârstnice şi a celor din categoriile vulnerabile, pentru a ne asigura că ele sunt protejate, şi ne va ajuta totodată să continuăm să trăim alături de noul coronavirus".

"Le mulţumesc angajaţilor din NHS pentru că s-au ridicat încă o dată la înălţimea acestei provocări şi îi ajută pe oameni să primească aceste doze booster. Vă rog să veniţi să vă vaccinaţi imediat după ce sunteţi contactaţi", a adăugat oficialul britanic.

NHS a anunţat că va contacta persoanele eligibile pentru ca acestea obţină al doilea booster prin intermediul platformei naţionale de programare la vaccinare, care poate fi accesată online pe site-ul nhs.uk/covidvaccin sau prin apel telefonic la numărul scurt 119.

Un studiu realizat recent de Agenţia britanică de securitate sanitară (UKHSA) a estimat la peste 157.000 numărul de spitalizări care au fost evitate prin campania de vaccinare cu primul booster începând din decembrie 2021.

Cu toate acestea, NHS a precizat că spitalele britanice au tratat totuşi peste 100.000 de persoane de la începutul valului de infectări cauzate de varianta Omicron.


Nikki Kanani, medic şi reprezentant al programului de vaccinare anti-COVID-19 din cadrul NHS, a precizat că succesul campaniei de vaccinare cu doze booster a avut un succes uriaş în Marea Britanie, unde peste 90% din totalul persoanelor de peste 75 de ani s-au vaccinat cu doza booster iniţială.

Specialiştii din sănătate se aşteaptă la o cerere mare pentru "boosterul de primăvară" în rândul rezidenţilor britanici de peste 75 de ani, după ce mai mult de 4,5 milioane de persoane din această categorie de vârstă s-au vaccinat cu primul booster în toamna anului trecut şi în această iarnă.

NHS a anunţat că a angajat personal suplimentar la serviciul telefonic cu număr scurt 119 pentru a-i ajuta pe britanici să se programeze la vaccinare, iar sute de spaţii medicale, inclusiv farmacii comunitare, centre de vaccinare şi spitale, vor participa la administrarea celui de-al doilea booster. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…