Coronavirus: 288 de decese în 24 de ore în SUA (Johns Hopkins)

Statele Unite au înregistrat 288 de noi decese legate de COVID-19 în ultimele 24 de ore, a anunţat duminică universitatea americană Johns Hopkins, scrie AFP.

Rata de infectare rămâne ridicată în Statele Unite, care luptă împotriva unei noi extinderi a bolii.

SUA sunt ţara cea mai afectată de COVID-19, cu 125.768 de decese din peste 2,5 milioane de cazuri confirmate, potrivit bilanţului prezentat duminică la orele 20.30 (luni, 00.30 GMT) pe site-ul său de universitatea cu sediul la Baltimore.

Din cauza creşterii din nou a numărului de contaminări, unele state americane au fost nevoite să facă o pauză în procesul de relaxare a măsurilor de izolare.

Guvernatorul Californiei a ordonat astfel duminică închiderea barurilor din Los Angeles şi din alte şase comitate din acest stat de pe coasta de vest, posibil nou epicentru al pandemiei în SUA.AGERPRES


populare
astăzi

1 Operațiunea secretă prin care „Numărul 14”, cea mai grea brățară dacică, a fost recuperată din Cehia

2 El este atacatorul din Cracovia

3 VIDEO Momentul bizar cu Aleksandar Vučić care a devenit ținta ironiilor pe internet

4 BREAKING Anomalie la nivelul vortexului polar, nemaiîntâlnită din anii 1950, în noiembrie

5 Adio costuri uriașe la telefon în vacanță: șase țări apropiate de România intră în zona de roaming UE