Coronavirus: Argentina a început producţia vaccinului Sputnik V, pe care îl va exporta în America Latină

Argentina a devenit prima ţară latino-americană care a început producţia vaccinului Sputnik V împotriva COVID-19, transmite dpa.

Compania farmaceutică Laboratorios Richmond a început producţia unui prim lot de vaccinuri, ce va fi trimis la Institutul Gamaleia de la Moscova (dezvoltatorul Sputnik V) pentru controlul de calitate, a informat marţi laboratorul.

Producţia la capacitate maximă va debuta în iunie.

Ulterior, vaccinul fabricat în Argentina urmează să fie exportat în alte ţări din America Latină.

Argentina produce şi vaccinul dezvoltat de AstraZeneca/Oxford, care este expediat apoi în Mexic pentru a fi umplut în flacoane.

Între timp, Argentina utilizează cu precădere vaccinul Sputnik V în campania de imunizare a populaţiei. Până acum, 12,3% dintre locuitori au primit cel puţin o doză, iar 1,8% au fost vaccinaţi cu ambele doze.

Ţara se confruntă în prezent cu o creştere a numărului de infectări, la care guvernul a reacţionat prin reintroducerea de restricţii severe în multe regiuni.

În zona metropolitană Buenos Aires sunt în vigoare restricţii de circulaţie între orele 20:00 şi 06:00.

Sunt interzise toate evenimentele sociale, sportive, culturale şi religioase în spaţii închise, iar şcolile şi grădiniţele se vor închide până la sfârşitul lunii aprilie. AGERPRES


populare
astăzi

1 Ăștia ne iau de proști? / Un liberal s-a întors deja în guvern. Câți or mai fi?

2 Planul lui Trump pentru Ucraina stârnește panică în Europa și la Kiev

3 Cum își racola victimele Alexandru Toader: uși încuiate și șantaj cu examenele / Amănunte abominabile despre prădătorul sexual, fiul fostului ministru T…

4 Banii reținuți din pensiile speciale, returnați cu țârâita până în 2028

5 Fiul lui Tudorel Toader a fost arestat preventiv pentru 30 de zile! Este acuzat de viol și agresiune sexuală