Coronavirus: Bilanţul zilnic al îmbolnăvirilor în Italia, cel mai mare din ultimele şase luni

Italia a înregistrat joi un nouă creştere îngrijorătoare a infecţiilor cu coronavirus - 4.458 de cazuri într-o singură zi, ceea ce reprezintă un record în ultimele şase luni, transmite DPA.

Numărul a crescut cu aproape 800 faţă de ziua precedentă. Ultima dată când Italia a înregistrat un bilanţ mai mare a fost în 11 aprilie, când erau 4.694 de cazuri noi.

Numărul total de infecţii a ajuns la 338.398, iar cel al deceselor a crescut cu 22, ajungând la 36.083, conform bilanţului comunicat de Agenţia de Protecţie Civilă.

Până săptămâna trecută, Italia părea să se descurce mai bine decât majoritatea celorlalte ţări europeni în ceea ce priveşte ţinerea sub control a unui al doilea val de infectări.

Numărul zilnic de îmbolnăviri a rămas sub 2.000 până la 1 octombrie.

Miercuri, guvernul a anunţat o serie de măsuri pentru frânarea propagării virusului, între care utilizarea obligatorie a măştilor faciale în aer liber şi prelungirea stării de urgenţă la nivel naţional până la 31 ianuarie 2021. De asemenea, ministrul sănătăţii Roberto Speranza a semnat un decret ce introduce teste obligatorii pentru persoanele care intră în Italia din Belgia, Olanda, Marea Britanie şi Republica Cehă. AGERPRES


populare
astăzi

1 Cum pierzi mii de euro cu o mașină fără să-ți dai seama. Modelele care se depreciază cel mai rapid în România

2 Mecanismul psihozei de grup: de ce plâng adepții când le este arestat liderul / Câteva povești ale unor „messia” gen Georgescu

3 Trucurile din restaurante care pot dubla bacșișul și de ce se revoltă clienții

4 Imperiul financiar din România al familiei din spatele șaormei de la Dristor. Unul dintre membri a fost arestat recent în Turcia din motive religioase

5 Fără precedent / Sâmbătă seara, importurile de energie ale României au depășit toată producția internă