Coronavirus: Chile îşi închide frontierele pentru întreaga lună aprilie

Chile îşi va închide frontierele pentru întreaga lună aprilie din cauza creşterii numărului de cazuri de coronavirus pe teritoriul său, au anunţat joi autorităţile, potrivit AFP.

"Frontierele ţării vor rămâne închise pe întreaga lună aprilie", a declarat subsecretarul de Interne, Katherine Martorell. Măsura va intra în vigoare luni.

Anunţul survine într-un moment în care numărul de noi contaminări în cursul ultimelor 24 de ore a atins un nou record - 7.830, dintre care 193 de decese.

Chile, ţară cu 19 milioane de locuitori, a depăşit un milion de cazuri declarate de coronavirus (1.003.406) şi numără 23.328 de decese confirmate de la detectarea primului caz, la 3 martie 2020.

Această ţară continuă să vaccineze masiv, astfel că peste şapte milioane de persoane au primit cel puţin o doză.

Potrivi experţilor, relaxarea populaţiei datorită avansului rapid al vaccinării, redeschiderea şcolilor după vara australă şi numeroase alte activităţi, precum şi prezenţa variantelor britanică şi braziliană ale virusului pe teritoriul său explică această înmulţire inedită a contaminărilor.

De aproape o săptămână, 16,5 milioane de locuitori, adică aproape 90% din populaţie, sunt supuşi unei noi izolări stricte.

La rândul său, Bolivia a anunţat închiderea frontierei cu Brazilia începând de vineri pentru cel puţin o săptămână, în încercarea de a oprit răspândirea variantei braziliene a virusului.

"În cadrul măsurilor pentru a proteja populaţia, am decis închiderea provizorie a frontierelor cu Brazilia pentru şapte zile", a anunţat preşedintele Luis Arce pe contul său de Twitter.

Bolivia, ţară cu 11,5 milioane de locuitori, a înregistrat 272.411 de cazuri declarate de COVID-19 şi 12.257 de decese.AGERPRES


populare
astăzi

1 Bursa și titlurile de stat sunt în picaj, leul cade la un minim istoric

2 Cum funcționează noile escrocherii online și numărul scurt la care ceri ajutor

3 Afacerile din Austria ale lui Călin Georgescu: proprietăți scumpe și conexiuni suspecte

4 Modificări majore pe piața imobiliară / Nou sistem de impozite și chirii, din 2027. Ce trebuie să știe orice proprietar din țară

5 Nicușor Dan respinge varianta PSD-AUR și anunță ce urmează dacă pică Mureșan