Coronavirus: Copiii cu vârste de până la cinci ani ar putea fi extrem de contagioşi (studiu)

Concentraţia de material genetic provenit de la noul coronavirus şi detectată în nasurile copiilor cu vârste mai mici de cinci ani este de 10 până la 100 de ori mai mare decât aceea detectată în rândul copiilor cu vârste mai mari şi în rândul adulţilor, potrivit unui studiu american publicat joi, informează AFP.

Copiii cu vârste fragede ar putea fi, deci, vectori importanţi de răspândire a virusului în rândul populaţiei generale, conform acestui studiu apărut în revista medicală JAMA Pediatrics şi care contrazice teoriile actuale.

Administraţia preşedintelui Donald Trump îndeamnă de mai multe săptămâni şcolile şi grădiniţele din diverse state americane să se redeschidă pentru a contribui la relansarea economiei ţării.

Între 23 martie şi 27 aprilie, cercetătorii au realizat la Chicago teste de depistare prin prelevare nazală pe un grup de 145 de pacienţi, care dezvoltaseră forme uşoare sau moderate ale maladiei COVID-19, la o săptămână după apariţia primelor simptome.

Pacienţii au fost împărţiţi în trei grupuri: 46 de copii mai mici de cinci ani, 51 de copii cu vârste cuprinse între cinci şi 17 ani şi 48 de adulţi cu vârste cuprinse în intervalul 18-65 de ani.

Oamenii de ştiinţă au remarcat prezenţa virusului SARS-CoV-2 în căile respiratorii ale copiilor sub cinci ani în cantităţi ce erau "de 10 până la 100 de ori mai mari" decât la ceilalţi pacienţi.

Autorii cercetării au precizat că un studiu de laborator a dovedit teoria conform căreia cu cât există mai mult material genetic al virusului, cu atât acesta poate să devină mai contagios.

"În consecinţă, copiii mici pot fi importanţi factori de contagiere a populaţiei cu SARS-CoV-2", conform specialiştilor americani.

"Comportamentele obişnuite ale copiilor mici şi spaţiile închise din şcoli şi grădiniţe ridică întrebări despre o răspândire a SARS-CoV-2 în rândul populaţiei pe măsură ce restricţiile sanitare sunt relaxate", au concluzionat autorii studiului.

Aceste rezultate contrazic punctul de vedere al autorităţilor sanitare, potrivit cărora copiii cu vârste mici nu transmit foarte mult acest virus, cu atât mai mult cu cât s-a dovedit că ei prezintă mai puţine riscuri de a contracta forme severe ale maladiei COVID-19.

Totuşi, puţine cercetări au fost realizate pe această temă până în prezent.

Potrivit unui studiu din Coreea de Sud, copiii cu vârste între 10 şi 18 ani transmit virusul în cadrul familiilor la fel de mult ca adulţii, însă copiii mai mici de nouă ani îl transmit mai puţin.AGERPRES


populare
astăzi

1 Alegeri Ungaria 2026 / Orban e pa, și-a recunoscut oficial înfrângerea! Cu tot cu Rusia și Trump...

2 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea

3 Domnia de 16 ani a lui Orbán asupra Ungariei se încheie cu o înfrângere zdrobitoare la alegeri. Ce măsuri drastice propune câștigătorul Péter Magyar

4 „Kelemen Hunor trebuie să demisioneze de la conducerea UDMR şi să se retragă din politică / Susţinerea oarbă a FIDESZ este al doilea eşec spectaculos al…

5 „O să vezi dezertări și refuzuri în masă în România” / Dezbatere aprinsă despre armata obligatorie