Coronavirus: Creşte numărul noilor infectări în Italia şi Spania; două românce, printre cazurile importate în regiunea Lazio

Coronavirus: Creşte numărul noilor infectări în Italia şi Spania; două românce, printre cazurile importate în regiunea Lazio

Numărul noilor cazuri de COVID-19 a crescut joi în Spania cu 2.615, în timp ce această ţară depune eforturi să izoleze tot mai numeroasele focare de infecţie apărute după ridicarea restricţiilor antiepidemice cu o lună în urmă, transmite Reuters.

Potrivit agenţiei EFE, numărul noilor cazuri din ultimele 24 de ore anunţate de Ministerul Sănătăţii spaniol este de 971.

Raportările întârziate ale unor regiuni spaniole determină înregistrarea unora dintre noile cazuri mai târziu faţă de ziua confirmării lor.

Potrivit datelor acestui minister, în ultimele 14 zile au fost confirmate 16.410 de cazuri de COVID-19, dar a scăzut rata mortalităţii faţă de cea înregistrată în primăvară, întrucât în prezent o mare parte din infectări sunt în rândul tinerilor.

În acest timp autorităţile regionale spaniole iau măsuri tot mai drastice pentru a preveni apariţia unor noi focare de COVID-19, precum purtarea măştii, închiderea localurilor pe timp de noapte sau limitarea deplasărilor populaţiei.

La rândul său, Ministerul Sănătăţii din Italia a anunţat joi, potrivit agenţiei EFE, 306 noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, cel mai mare numărul de noi contaminări de la jumătatea lunii iunie, fiind anunţate şi 10 noi decese. A crescut cu 82 şi numărul cazurilor active, în contrast cu tendinţa în scădere a acestora în ultimele luni.

Cele mai multe noi cazuri sunt în provincia Lombardia, cea mai afectată de pandemie, unde joi au fost confirmate pozitiv 82 de persoane, urmată de Emilia-Romagna (55), Trento (30) şi Veneto (22).

În regiunea Lazio, unde se află şi capitala Roma, au fost confirmate 26 de noi cazuri de infectare, dintre care 12 importate, inclusiv două românce care au venit în Italia cu autocarul.AGERPRES


populare
astăzi

1 Documente / Această turnătoare a fost timp de 10 ani membră CNA...

2 „15.000 de euro în numerar, 4.000 de euro în bijuterii. Eram furioasă”

3 Stupoare la Chișinău după rezultatele unui sondaj realizat în România. Jurnalist: „Nu pot să înțeleg această combinație de trădare și spaimă”

4 Ce ar putea fi misterioasa aeronavă care s-a prăbușit recent lângă baza Area 51

5 Românul care l-a consiliat pe Trump anunță ce li se pregătește rușilor și coreenilor. „N-are nicio problemă să recurgă la metode foarte dure”