Coronavirus: Deputaţii francezi votează în favoarea trasării digitale a contacţilor, un instrument controversat

Deputaţii francezi au votat miercuri în favoarea utilizării StopCovid, aplicaţie pentru smartphone menită să ajute la lupta împotriva pandemiei trasând "cazurile contacţilor", dar care suscită preocupări privind respectarea libertăţilor individuale, relatează AFP.

Instalată pe bază de voluntariat, această aplicaţie îi va alerta automat pe toţi utilizatorii care au avut un "contact prelungit" recent cu o persoană testată pozitiv la noul coronavirus, la mai puţin de un metru şi care a durat mai mult de 15 minute, pentru a se testa la rândul lor.

Ea utilizează tehnologia bluetooth a telefonului, care le permite aparatelor electronice să dialogheze pe distanţe scurte, şi nu cea a geolocalizării.

Senatul, camera superioară a Parlamentului va dezbate şi va vota în cursul serii acest proiect. Niciunul dintre voturile celor două camere nu este constrângător, dar acestea sunt puternic simbolice pentru guvern, care a susţinut tot timpul caracterul "voluntar", "anonim" şi "temporar" al acestei aplicaţii.

"Sub rezerva votului Parlamentului, aplicaţia va putea fi disponibilă încă din acest weekend", pentru a însoţi a doua fază a ieşirii din izolare în Franţa pe 2 iunie, a anunţat secretarul de stat pentru domeniul digital, Cedric O.

"Cercetările epidemiologilor arată că ea este utilă de la primele încărcări (...) Pentru a fi eficientă, sunt necesari ceva mai puţin de 10% din utilizatori", a declarat el miercuri la postul de radio Europe 1.

Marţi, Comisia naţională franceză pentru informatică şi libertăţi a dat undă verde noii aplicaţii. Aceasta estimează că StopCovid respectă legislaţia referitoare la viaţa privată, solicitând în acelaşi timp o evaluare regulată şi o informare detaliată pentru utilizatori.

Mai multe organizaţii de apărare a libertăţilor civile în Franţa au luat poziţie împotriva utilizării aplicaţii.

Spre deosebire de alte ţări, guvernul francez a ales să nu recurgă la soluţiile giganţilor americani ai tehnologiei Google şi Apple şi să folosească un instrument dezvoltat de cercetătorii de la Inria, Institutul francez de cercetare în informatică.AGERPRES


populare
astăzi

1 După două decenii în Poliție, Marian Godină demisionează

2 Paks a rezistat, Cernavodă s-a oprit. Ce ne spune criza Dunării despre România / Două centrale nucleare, același fluviu, aceeași secetă. Două răspunsuri…

3 „Eugen” / Emil Săndoi, recrutat de Securitate, a monitorizat 12 fotbaliști

4 VIDEO Minciună marca PSD / Filmările din dronă îl contrazic pe Alfred Simonis, care susținea că nu locuiește în palatul construit în comuna condusă de f…

5 A7 Autostrada Moldovei, traseul complet: 125 km noi până în 2026, Bucureștiul se leagă de Pașcani