Coronavirus: Donald Trump se opune ideii introducerii obligativităţii măştii la nivel naţional

Preşedintele american Donald Trump a afirmat că noul coronavirus ''va dispărea'' şi şi-a exprimat opoziţia faţă de ideea impunerii la nivel naţional a obligativităţii purtării măştii, transmit duminică AFP şi dpa.

''Voi avea dreptate în final. Ştiţi că am spus 'acest lucru va dispărea'. O spun încă o dată'', a declarat liderul de la Casa Albă într-un interviu pentru postul de televiziune Fox News.

În SUA au fost înregistrate peste 60.000 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, ceea ce aduce la 3,7 milioane numărul total al cazurilor consemnate de la începutul pandemiei, potrivit Universităţii Johns Hopkins. În opinia preşedintelui Trump, ''multe dintre aceste (noi) cazuri sunt oameni tineri care se vor vindeca în numai o zi''.

''Nu sunt de acord cu afirmaţia conform căreia dacă lumea îşi pune mască totul va dispărea'', a răspuns liderul american unei întrebări privind măsura obligativităţii măştii pentru a limita răspândirea noului coronavirus.

Până în prezent 140.000 de persoane au decedat în SUA din cauza COVID-19.AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

3 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

4 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte

5 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele