Coronavirus: Elveţia adoptă obligativitatea purtării măştii în mijloacele de transport în comun

Coronavirus: Elveţia adoptă obligativitatea purtării măştii în mijloacele de transport în comun

Purtarea măştii în mijloacele de transport în comun din Elveţia a devenit obligatorie începând de luni pentru prima dată de la izbucnirea pandemiei de COVID-19, informează DPA.

Anterior, autorităţile elveţiene au recomandat călătorilor să-şi acopere gura şi nasul doar în timpul călătoriilor de la orele de vârf, deşi cei mai mulţi dintre aceştia păreau să ignore recomandările oficiale.

''Situaţia se prezintă bine'', a declarat Guido Schoch, directorul serviciului de transport public din Zurich, pentru presa locală. ''Peste 95% dintre persoane poartă mască''.

Noile reguli vizează de asemenea cursele aeriene operate de companii elveţiene, a confirmat pentru un post de radio un purtător de cuvânt guvernamental. Elveţienii trebuie să poarte măşti şi atunci când călătoresc în telecabine, dar nu şi pe perioada în care se află în magazine.

Numărul infecţiilor cu noul coronavirus detectate în Elveţia a înregistrat o creştere semnificativă în ultima perioadă, de 134%, potrivit ziarului Tages-Anzeiger. Pe durata weekendului trecut, 410 studenţi şi profesori din două şcoli de lângă graniţa cu Franţa au fost nevoiţi să intre în carantină din cauza cazurilor noi.

Începând de luni, cetăţenii din 29 de ţări considerate ca având un risc crescut trebuie să respecte o carantină autoimpusă timp de zece zile la intrarea pe teritoriul Elveţiei. Pe lista acestor ţări se află Rusia, Serbia, Suedia şi Statele Unite. AGERPRES


populare
astăzi

1 Răsturnare de situație! / Descoperire importantă făcută de specialiştii INSEMEX în cazul exploziei din Rahova!

2 VIDEO Deranj public în Grecia după ce cântăreața Despina Vandi a făcut pană pe autostradă și a fost dusă la hotel cu o mașină de patrulă a poliției

3 Tudor Chirilă, revoltat de decizia CCR și mesaj tranșant pentru magistrați: „E atât de greu de acceptat că trebuie să munciți ca toți ceilalți”

4 Un cardiolog a explicat care este valoarea normală a colesterolului: „De la acest prag în jos, ateroscleroza începe să dea înapoi”

5 De citit... / Destinele României au fost preluate de judecători și procurori. Oamenii politici și cetățenii au fost scoși din joc