Coronavirus: Germania îşi închide luni frontierele cu Franţa, Austria şi Elveţia (surse)

Germania îşi va închide în mare măsură, începând de luni, frontierele cu Franţa, Austria şi Elveţia, din cauza coronavirusului, au afirmat duminică surse guvernamentale ale agenţiei dpa. Măsurile ar urma să intre în vigoare la ora 8 dimineaţa (07.00 GMT).

Conform informaţiilor dpa, transportul de mărfuri între Germania şi ţările vecine va fi asigurat în continuare, iar navetiştii vor putea trece frontierele.

Planul ar fi fost deja aprobat de cancelarul german Angela Merkel şi de liderii a patru landuri componente ale republicii federale. AGERPRES


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

3 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani

4 Ceva strigător la cer! / Cum ascunde Înalta Curte motivarea prin care a scos din închisoare un primar PNL

5 Rețea de fraudă cu carburanți și credite IMM INVEST: șefi din Fisc și bancheri, vizați de DIICOT