Coronavirus: Grecia îşi redeschide aeroporturile pentru zboruri din Marea Britanie pe 15 iulie

Grecia îşi va redeschide de la 15 iulie aeroporturile pentru zboruri din Marea Britanie, dar va menţine deocamdată interdicţiile pentru Suedia, relatează luni EFE.

Purtătorul de cuvânt al guvernului elen, Stelios Petsas, a anunţat într-o conferinţă de presă că decizia a fost luată în acord cu autorităţile britanice şi după primirea unui aviz favorabil din partea unui grup de experţi.

Turiştii veniţi din Marea Britanie figurează printre principalii clienţi ai industriei turistice greceşti, un sector care reprezintă 25 % din PIB-ul naţional.

Stelios Petsas a precizat că aeroporturile elene nu vor fi redeschise deocamdată pentru turiştii din Suedia şi nu a dezvăluit o posibilă dată de redeschidere a acestora.

De asemenea, în urma apariţiei unui focar de coronavirus în Serbia, guvernul grec a anunţat duminică închiderea frontierelor pentru toţi cetăţenii din această ţară până în data de 15 iulie.

Grecia îşi menţine graniţele închise cu Albania şi cu Macedonia de Nord. Singura graniţa terestră rămasă deschisă este Promahonas, pe unde sunt obligaţi să intre pe teritoriul elen toţi vizitatorii din Balcani.

Între timp, răspândirea pandemiei continuă într-un ritm de sub 30 de cazuri pe zi, în pofida deschiderii graniţelor turiştilor de la 1 iulie şi a ridicării complete a restricţiilor.

Focarele apărute sunt punctuale, localizate în nordul ţării şi aflate deocamdată sub control.

Potrivit datelor oficiale, Grecia a înregistrat în total 3.519 cazuri de COVID-19 şi 192 de decese. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR