Coronavirus: Guvernul ceh descrie situaţia sanitară ca fiind ''dramatică'' şi încearcă să înăsprească restricţiile

Confruntată cu perspectiva unei ''catastrofe totale în spitale'' din cauza creşterii puternice a cazurilor de COVID-19, Republica Cehă doreşte să înăsprească măsurile de lockdown, relatează miercuri agenţiile DPA şi EFE.

''Situaţia este dramatică. În plus faţă de mutaţia britanică (a coronavirusului) o avem şi pe cea sud-africană. Trebuie să înăsprim măsurile pentru că, dacă nu o facem, ne aşteaptă o serie de probleme sanitare serioase în următoarele două săptămâni'', a avertizat premierul ceh Andrej Babis.

Situaţia la secţiile de ATI este critică, capacitatea liberă a acestora scăzând la 15%. Peste 6.800 de pacienţi COVID-19 sunt în prezent internaţi, dintre care mai mult de 1.300 la ATI.

În ultimele 24 de ore această ţară cu 10,7 milioane de locuitori a înregistrat 15.672 de noi cazuri de COVID-19 şi 64 de decese. Creşterea numărului îmbolnăvirilor este pusă mai ales pe seama variantei britanice a coronavirusului. Restricţiile în vigoare în timpul stării de urgenţă, cu restaurante, magazine neesenţiale şi şcoli închise, plus o interdicţie de circulaţie între orele 21:00 şi 05:00 par să nu fi reuşit să oprească al treilea val epidemic.

Detalii despre noile măsuri antiepidemice vor fi anunţate miercuri mai târziu. Actualele restricţii ar urma să expire luni, dar premierul Babis speră să reuşească măcar prelungirea acestora. Nu este însă clar dacă guvernul său minoritar va reuşi să obţină suficient sprijin, discuţii fiind în desfăşurare cu opoziţia şi cu reprezentanţi sindicali şi ai mediului de afaceri. În orice caz, şeful guvernului a exclus posibilitatea redeschiderii şcolilor.

Pe de altă parte, Israelul a anunţat că va ajuta Republica Cehă cu 5.000 de doze de vaccin.AGERPRES


populare
astăzi

1 Se rescrie istoria după desecretizarea arhivelor diplomatice? Cele trei puncte critice din dosarele Ministerului de Externe

2 Scârbos ipochimen / Lașul de la PNL care a făcut scandal după ce a primit ordin de mobilizare continuă să facă valuri

3 VIDEO Răsturnare de situație? / „Mai trebuie votată moțiunea de cenzură de marți?" / S-a răzgândit Simion? O nouă țeapă pentru PSD?

4 De unde rezultă că Grindeanu a transformat PSD într-o sursă de sinecuri pentru toți cei apropiați...

5 „Prefer un trai modest, dar stabil, decât un trai prosper, dar incert” / Ștefureac explică sprijinul populației pentru moțiunea PSD-AUR împotriva Guvern…