Coronavirus: În Slovacia, purtarea măştilor de protecţie devine obligatorie în public

Slovacia îşi intensifică măsurile de combatere a pandemiei noului coronavirus impunând obligativitatea purtării măştilor de protecţie în locurile publice începând de joi, transmite dpa.

Premierul Igor Matovic a anunţat duminică o serie de măsuri de "frânare de urgenţă", potrivit agenţiei de ştiri TASR, în condiţiile în care Slovacia înregistrează prima creştere majoră a numărului de cazuri de contaminare.

Începând de joi, restaurantele vor avea voie doar să livreze mâncare, iar sălile de sport, piscinele şi saunele vor fi închise.

Magazinele alimentare şi farmaciile vor fi obligate să aloce o parte din program persoanelor în vârstă.

Evenimentele majore vor fi, de asemenea, interzise, iar cele sportive profesionale vor avea loc fără spectatori.

Oficialii slovaci încă discută despre posibilitatea interzicerii adunărilor publice de peste şase persoane.

Slovacia, o ţară cu o populaţie de aproape 5.5 milioane de locuitori, care a trecut în vară printr-o formă relativ uşoară a pandemiei, se confruntă în prezent cu o creştere a ratei de contaminare a populaţiei cu noul coronavirus.

De la declanşarea epidemiei, Slovacia a raportat aproximativ 19.850 de infectări şi 61 de decese provocate de COVID-19, conform AFP. AGERPRES


populare
astăzi

1 Ăștia ne iau de proști? / Un liberal s-a întors deja în guvern. Câți or mai fi?

2 Planul lui Trump pentru Ucraina stârnește panică în Europa și la Kiev

3 Cum își racola victimele Alexandru Toader: uși încuiate și șantaj cu examenele / Amănunte abominabile despre prădătorul sexual, fiul fostului ministru T…

4 Banii reținuți din pensiile speciale, returnați cu țârâita până în 2028

5 Fiul lui Tudorel Toader a fost arestat preventiv pentru 30 de zile! Este acuzat de viol și agresiune sexuală