Coronavirus: Israelul încurajează vaccinarea cu a treia doză, în pofida moratoriului cerut de OMS

Coronavirus: Israelul încurajează vaccinarea cu a treia doză, în pofida moratoriului cerut de OMS

Premierul israelian, Naftali Benet, i-a încurajat joi pe cei cu vârsta peste 60 de ani să se vaccineze anti-COVID-19 cu a treia doză, în pofida moratoriului la care a făcut apel miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează EFE.

"Doresc să reiterez că cei de peste 60 de ani care încă nu au primit a treia doză de vaccin sunt mai susceptibili la bolile grave şi, ferească Dumnezeu, la deces", a declarat premierul Benet.

Cea de-a treia doză a început deja să fie administrată celor cu vârsta peste 60 de ani, iar joi s-a depăşit cifra de 260.000 de persoane vaccinate cu această doză suplimentară.

La jumătatea lunii iulie, Israelul a început să administreze a treia doză şi adulţilor cu boli autoimune.

OMS a cerut miercuri suspendarea administrării celei de-a treia doze de întărire, precum şi amânarea vaccinării adolescenţilor din ţările bogate pentru a garanta furnizarea de vaccinuri ţărilor mai sărace.

Până în prezent, 80% dintre vaccinurile administrate a avut loc în ţările cu venituri mari şi medii, reprezentând mai puţin din jumătatea populaţiei mondiale.

Decizia guvernului israelian de a administra a treia doză intervine în plină escaladare a contagierilor cu varianta Delta a coronavirusului, deşi cifrele sunt încă mici dar în creştere.

Ministerul Sănătăţii a raportat peste 3.400 de cazuri în ultimele 24 de ore şi o creştere a numărului de spitalizări cu până la 241 de pacienţi, dintre care aproximativ 50 sunt conectaţi la ventilatoare.

Premierul Benet i-a îndemnat la vaccinare şi pe cei care încă nu au dorit să se imunizeze - aproximativ un milion de persoane - la o populaţie de 9 milioane de locuitori.

Israelul care a condus campania timpurie şi rapidă de vaccinare a reimpus restricţii şi nu respinge posibilitatea revenirii la lockdown dacă morbiditatea este în creştere.

Purtarea măştilor sanitare a redevenit obligatorie în aer liber la reuniunile de peste 100 de persoane, precum şi în spaţiile închise.

A fost de asemenea redusă la 50 la sută prezenţa fizică la locurile de muncă în sectorul de stat, iar companiile private sunt îndemnate să facă acelaşi lucru.

De la începerea pandemiei, frontierele sunt închise pentru turişti şi sunt impuse restricţii de călătorie cetăţenilor şi rezidenţilor din Israel.

Spania, Argentina, Mexic, Brazilia, Marea Britanie, Turcia sau Rusia se află pe lista de interdicţie, nefiind permisă călătoria cetăţenilor israelieni în aceste state, sub ameninţarea unor amenzi de 1.250 de euro. De asemenea, cetăţenii acestor ţări nu pot intra în Israel, chiar dacă sunt vaccinaţi sau prezintă teste negative pentru COVID-19.AGERPRES


populare
astăzi

1 România, performanță unică în UE. Daniel Dăianu: Să cobori deficitul de la peste 9% spre 6% este un act remarcabil. „Era devastator”

2 S-a întâmplat și în România... / „Fiica de 13 ani a dascălului luptă încă pentru viața ei” / Profesor din Ungaria, ucis de un soldat american care a intra…

3 Pe măsură ce războiul Rusiei continuă, societatea începe să se fisureze

4 Tânăra de 20 de ani care lucrează 1.000 de hectare: „Mă identific total cu agricultura și o recomand doar celor cu pasiune și dedicare”

5 Kadîrov, spitalizat de urgență. Liderul Ceceniei a fost resuscitat într-un spital din Moscova